Inspectorul general al Jandarmeriei Române, Costel Gavrilă, a făcut apel la toți jandarmii să participe sâmbătă la acțiunea „Ora Pământului” și să stingă luminile în locuințe, între orele 20.30 și 21.30.
Costel Gavrilă a făcut acest apel în semn de susținere a eforturilor împotriva poluării și a încălzirii globale, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Jandarmeriei Române.
Totodată, în cadrul aceluiași eveniment, la toate unitățile Jandarmeriei Române se promovează un consum redus de energie electrică, atât pentru reducerea cheltuielilor, cât și pentru protejarea mediului înconjurător.
Jandarmeriei Române îi revin, prin Legea 550/2004, privind organizarea și funcționarea instituției, atribuții în domeniul protecției mediului înconjurător, al florei și faunei, în responsabilitatea sa aflându-se și zonele care au statut de arie naturală protejată.
De asemenea, consumul de energie electrică la sediile Jandarmeriei Capitalei este redus în perioada 21 – 26 martie, în limita necesităților pentru îndeplinirea atribuțiilor, iar jandarmii vor stinge luminile în locuințele proprii sâmbătă, pentru a sprijini evenimentul „Ora Pământului”.
„Suntem conștienți că împreună ne putem aduce aportul la un mediu mai sănătos și, printr-un gest simplu făcut de fiecare dintre noi, putem realiza un lucru deosebit”, preciza Jandarmeria Capitalei joi.
Evenimentul „Ora Pământului 2011” va avea loc sâmbătă, în intervalul orar 20.30-21.30.
Lumina electrică va fi întreruptă și la Palatul Parlamentului în respectivul interval orar, a anunțat, miercuri, secretarul Camerei Deputaților Dumitru Pardău.
Pardău a precizat că Biroul Permanent al Camerei a aprobat, în acest sens, o solicitare a Organizației internaționale a World Wide Fund for Nature pentru a „transmite un mesaj puternic despre nevoia de acțiune împotriva schimbărilor climatice, prin simplul gest de a închide luminile pentru o oră”.
Potrivit memorandumul intern al Camerei, în 26 martie se va desfășura la nivel mondial acest eveniment pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra necesității protejării factorilor de mediu.
Evenimentul „Earth Hour” („Ora Pământului”) a fost inițiat în 2007, când autoritățile și locuitorii orașului Sydney au luat poziție față de amenințarea pe care o reprezintă încălzirea globală. Peste două milioane de persoane au luat parte la această inițiativă, prin stingerea luminilor și/sau prin deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul a constituit un mesaj puternic privind nevoia de acțiune conjugată a oamenilor în ceea ce privește reducerea consumului de energie. Exemplul a atras atenția întregii planete, iar în 2008 „Earth Hour” a devenit o mișcare globală, 27 de orașe mari ale lumii participând la eveniment.
În 2009, evenimentul a atras participarea a sute de milioane de persoane din peste 4.000 de orașe, din 88 de țări, iar anul trecut s-a atins numărul de un miliard de participanți.