– Cererea de chemare în judecată vine din partea fostului inspector școlar Ioan Maxim, care spune că a fost demis ilegal din funcție de către Carcalete, pe baza unui contract inexistent
Fostul inspector școlar de management, Ioan Maxim, cel care, nu demult, a fost demis din funcția pe care o ocupa, de către inspectorul școlar general Petru Carcalete, a acționat în judecată Inspectoratul Școlar Suceava. Astfel, IȘJ-ul, prin reprezentantul legal al acestuia, Petru Carcalete, este chemat în instanță, iar motivul invocat de Ioan Maxim este acela că a fost demis ilegal, în baza unui contract de muncă pe care acesta nu l-a semnat. Încadrat în funcția de inspector școlar de management educațional, inspecție școlară și dezvoltare instituțională, printr-o decizie emisă la 27 septembrie 2005 și valabilă până în momentul scoaterii postului la concurs, Ioan Maxim „s-a trezit” pe 1 martie 2006 cu o altă decizie, de eliberare din funcție, invocată fiind expirarea unui contract de muncă pe termen de șase luni. Acesta este motivul pentru care Ioan Maxim a acționat acum în instanță Inspectoratul Școlar Suceava, întrucât, așa cum acesta menționează pe cererea de chemare în judecată, „voi dovedi că nu mi s-a prezentat spre semnare și nu am semnat un contract individual de muncă pe perioadă determinată cu Inspectoratul Școlar”. Întrucât, potrivit prevederilor din Codul Muncii, neîncheierea unui contract de muncă în formă scrisă prezumă că acesta este pe o perioadă nedeterminată, Ioan Maxim cere instanței să admită acțiunea și să dispună reîncadrarea sa în funcția deținută anterior demiterii. În cererea de chemare în judecată Ioan Maxim mai solicită instanței să anuleze decizia emisă de IȘJ, de demitere din funcție, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de la data eliberării până la reintegrarea în funcție, cu actualizarea sumelor aferente, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pe care acesta le va face cu acest proces.
Contactat telefonic, inspectorul Ioan Maxim a declarat că primul termen al procesului va avea loc pe 8 mai 2006.





