Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, a dispus ofițerilor compartimentului de Inspecție Internă verificarea tuturor dosarelor penale, din ultimii doi ani, în care s-au făcut recalculări teoretice de alcoolemii.
Dacă la început a luat decizia de a verifica doar dosarele de la Poliția Salcea, șeful IPJ Suceava a decis să extindă cercetările la toate subunitățile din județ.
„Practic am cerut verificarea tuturor dosarelor înregistrate pe linie rutieră. Acolo unde voi găsi nereguli, voi fi intransigent și voi lua cele mai drastice măsuri”, a declarat, ieri, Todiruț.
Așa cum vă informam în edițiile trecute, metoda recalculărilor teoretice a alcolemiilor a scăpat, de-a lungul anilor, de răspunderea penală numeroși șoferi prinși beți criță la volan.
Monitorul de Suceava trăgea încă de acum trei ani un semnal de alarmă în privința acestei practici cel puțin dubioase și făcea referire la zeci de dosare penale din arhiva Judecătoriei Suceava, în care alcoolemiile unor șoferi prinși beți la volan au scăzut considerabil, după recalculările de la Institutul de Medicină Legală Iași.
Deși unii dintre ei erau atât de beți încât abia se mai țineau pe picioare, un simplu act medical a dat peste cap rezultatele etilotestului și ale probelor de sânge recoltate special pentru a li se stabili alcoolemia.



