Șeful IPJ Neamț, Aurelian Șoric, este cercetat disciplinar pentru afirmațiile publice și conduita profesională, la solicitarea ministrului Internelor, Traian Igaș, a anunțat, joi, MAI.
Ministrul Traian Igaș a dispus, în urmă cu o zi, declanșarea cercetării prealabile față de comisarul șef de poliție Aurelian Șoric, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț, pentru afirmațiile publice și conduita profesională ale acestuia, potrivit Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Măsura a fost dispusă conform art. 62 ind.1 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului și alte reglementări legale privind regimul disciplinar al personalului MAI.
Începând de miercuri, o echipă din cadrul Corpului de Control al ministrului face verificări la Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, privind managamentul conducerii instituției.
Ministrul a cerut ca activitatea de control, coordonată de șeful Corpului de Control, chestor principal de poliție Aurel Vlădulescu, să fie efectuată în regim de urgență, în termen de o săptămână.