Șeful învățământului sucevean, Petru Carcalete, s-a înscris în PNL



Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, s-a înscris în PNL. Anunțul a fost făcut de liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, care a declarat că Petru Carcalete și-a depus în cursul zilei de luni adeziunea la PNL. Băișanu a spus că Petru Carcalete va fi candidatul liberalilor pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți.
„Candidatura domnului Carcalete va fi susținută atât de PNL, cât și de USL. La Rădăuți nu mai este cazul să facem sondaje, pentru că dumnealui are cele mai mari șanse de câștig”, a precizat Băișanu. El a adăugat că înscrierea lui Petru Carcalete în PNL reprezintă un câștig din punct de vedere politic, dar în același timp „și o gravă pierdere pentru PD-L”. „Venirea lui Petru Carcalete în PNL este un câștig pentru USL. Avem convingerea că domnul Carcalete va fi un combatant puternic, care va câștiga alegerile locale în Rădăuți. Asta în condițiile în care actualul primar din Rădăuți nu mai are sprijinul organizației PD-L din acest municipiu, care l-a făcut primar în anul 2008”, a spus liderul PNL Suceava.
Alexandru Băișanu a mai declarat că Petru carcalete va fi sprijinit în alegerile locale din luna iunie atât de PNL, PSD și PC, dar și de către membrii organizației PD-L din Rădăuți.