Șeful Gărzii Financiare: Este o relație directă între salariile mici și corupția din instituție



Comisarul General al Gărzii Financiare, Arpad Ladanyi, susține că există o legătură directă între salariile reduse ale comisarilor și gradul de corupție din instituție, iar aceste constrângeri bugetare ar explica și „goana” după amenzi a angajaților, acestea fiind recompensate prin stimulente.
„În opinia mea există o relație directă între veniturile directe încasate de comisari și gradul de corupție din Garda Financiară. Cine nu constată această realitate, această relație, cred că este rupt de realitățile românești”, a declarat miercuri Ladanyi.
Oficialul Gărzii Financiare a arătat că anul trecut instituția avea 1.339 de angajați, din care 1.076 ocupau funcții de execuție și 130 de conducere, restul fiind personalul contractual.
Venitul mediu al unui angajat al Gărzii Financiare, incluzând stimulentele de performanță, a fost în 2010 de 2.170 lei lunar, cea mai mică remunerație primită fiind de 1.173 lei, iar cea mai mare de 7.029 lei.
„Garda Financiară a făcut 1,3 controale pe zi pe echipă anul trecut, ceea ce înseamnă foarte mult, dar probabil multe dintre aceste controale au fost superficiale, scăpând esența, iar numărul foarte mare de sesizări penale a fost urmat de foarte puține condamnări”, a spus Ladanyi.
El a explicat calitatea slabă a sesizărilor penale prin lipsa consilierilor juridici în aproape jumătate din județe.
Anul trecut Garda Financiară a avut 192.000 de acțiuni de control, aplicând 122.000 de amenzi din care a încasat 31 milioane euro.
Totodată, instituția a întocmit 5.718 de sesizări penale, a emis 1.197 de decizii măsuri asiguratorii, a suspendat 8.259 de unități comerciale și a confiscat sume de peste 134 milioane de lei.
„Contabilicește, Garda Financiară este un centru de profit al statului român, încasările fiind mai mari decât cheltuielile pe care le face”, a mai spus Ladanyi.