Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), Gheorghe Constantin Rusu, susține că apa mării nu este contaminată de ape uzate, fiind bună de baie și că toate insinuările în acest sens fac parte dintr-o campanie concertată de subminare a turismului românesc la Marea Neagră.
Rusu a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că apa mării nu este poluată, în niciun caz neexistând, în urma măsurătorilor specialiștilor, situații în care să fie depășite concentrațiile maxim admise în cazul anumitor poluanți.
“La stațiile de epurare a apei de pe litoral au fost efectuate trei analize încrucișate, de către Regia Autonomă Județeană de Apă Constanța, de specialiștii noștri de la Garda de Mediu și de către Agenția Națională de Protecția Mediului. Caracteristicile fizico-chimice ale apelor epurate se înscriu în prevederile legale stipulate în lege”, a declarat Rusu.
El a precizat că singura stație care utilizează doar un sistem de epurare cu treaptă mecanică, nu și unul biologic, este cea de la Eforie.
„Apa epurată (la Eforie, n. r.) este amestecată cu apă prelevată din lacul Tuzla, astfel încât să se scadă concentrațiile de poluanți, și este pompată în mare într-o zonă în care este interzisă îmbăierea și în care există trei conducte pentru deversare. Funcționale sunt doar conducta care aduce apa uzată amestecată cu apa din lac și cea care ia surplusul de apă din Lacul Tuzla în cazul în care se depășește un anume nivel, ca o protecție la inundație. A trei conductă, care ajunge la 2,5 kilometri în largul mării, este gata dar nu este pusă în funcțiune, ea urmănd să fie folosită doar din luna septembrie”, a precizat Rusu.
El a vorbit și de celelalte stații de epurare a apei din zona costieră, subliniind că acestea funcționează la parametri normali, atât mecanic cât și biologic.
Ca un alt argument în susținerea sa potrivit căreia apa mării este curată, Rusu a vorbit despre un curent marin care străbate litoralul românesc de la nord la sud și care ar împrăștia eventualele ape uzate, împiedicându-le să devină factori de poluare locali.
„Apa de mare este o apă septică, iar litoralul românesc al Mării Negre este străbătut, de la nord la sud, de un curent marin format în apropiere de Odesa, care spală tot. Deci nu se pune problema ca apa mării să fie contaminată cu ape uzate, așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă”, a conchis Rusu.
El a ținut să critice informațiile privind poluarea apei mării, calificându-le drept „fumigene”.
„A arunca niște fumigene privind calitatea improprii a apei de îmbăiere nu face decât să submineze activitatea turistică de pe Litoral. Părerea mea este că este o chestie concertată, gândită, o campanie de subminare a turismului românesc la Marea Neagră”, a acuzat comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Gheorghe Rusu.