Situație

Șeful DSP Suceava vrea controale regulate în unitățile de alimentație publică din autogările și gările sucevene



Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, l-a avertizat pe secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, dr. Cristian Irimie, de lipsa controalelor în chioșcurile, magazinele, barurile și restaurantele din autogările și gările din județ și a solicitat schimbarea urgentă a legislației în domeniu. „Autogările și gările țin de Ministerul Transporturilor, iar noi nu avem drept de control în aceste unități. Totuși, dacă apare o toxiinfecție alimentară sau o altă problemă de sănătate publică, populația ni se adresează nouă, iar noi suntem cei care trebuie să dăm răspunsul. În aceste condiții, am cerut să se clarifice legislația, pentru că unii autorizează, însă nimeni nu controlează”, a explicat Lăzăreanu.
Probleme „dezastruoase” la capitolul igienă sanitară El a arătat că inspectorii din subordine i-au atras atenția asupra faptului că în chioșcurile, magazinele, barurile și restaurantele din autogările și gările sucevene sunt probleme „dezastruoase” la capitolul igienă sanitară și și-a manifestat încrederea că se va găsi o formulă care să permită cât mai repede verificarea acestor unități.
„Cei din sectorul public sunt controlați, dar nu și cei din gări și autogări, ceea ce nu mi se pare corect. Am înțeles că, de exemplu, la Fălticeni, autogara s-a privatizat, deci nu mai aparține de Ministerul Transporturilor, dar acesta îi autorizează și, ca atare, ar trebui să-i controleze. Acest lucru nu se întâmplă, însă, fiindcă, din câte mi s-a spus, Ministerul Transporturilor nu are organe de control. Cred că trebuie aplicată o legislație unitară, iar controlul să fie țintit, pe obiective. Acolo unde se găsesc neajunsuri să fie date termene de remediere, sancțiuni sau dispoziție de închidere, fiindcă nu putem să ne jucăm cu sănătatea populației din județ”, a punctat șeful DSP Suceava.



Recomandări

Amenzi de aproape 20.000 de lei, aplicate de DSP Suceava la unități alimentare din județ