Șeful DNA spune că tot mai multe persoane denunță fapte de corupție

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Codruța Kovesi, a declarat marți că tot mai multe persoane denunță fapte de corupție, precizând că România se află peste media europeană în ce privește percepția asupra investigațiilor, informează Mediafax.”Eurobarometrul publicat la începutul acestui an arată că 34 la sută din români consideră că există suficiente investigații de succes în materia infracțiunilor de corupție în comparație cu media europeană, care este de 26 la sută. Totodată, România are cea mai mare creștere din România la acest indicator, în raport cu 2011, ceea ce demonstrează că publicul percepe și apreciază activitatea DNA în acest domeniu”, a spus Kovesi, la Conferința Regională Anticorupție.Procurorul șef al DNA a subliniat că eficiența și obiectivitatea anchetelor făcute de procurorii anticorupție au fost remarcate atât în rapoartele MCV, cât și în Raportul anticorupție al Uniunii Europene.”Pentru a realiza scopul legii penale este esențial ca infractorii să nu beneficieze de profiturile obținute, iar confiscarea acestor sume completează rolul sancționator al pedepsei. (…) Pentru combaterea corupției eficiente la nivel înalt, considerăm că este necesară o abordare strategică, în care instrumentele represive să se combine cu cele preventive”, a subliniat Codruța Kovesi.

Recomandări

Fostul șef al DNA Daniel Morar își va lansa volumul „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990”, la Muzeul de Istorie

Fostul șef al DNA, Daniel Morar, își va lansa volumul „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990”, la Muzeul de Istorie