Pe lângă lege

Șeful Depoului de Locomotive Suceava, Daniel Săicu, trimis în judecată de procurorii DNA



Șeful Depoului de Locomotive Suceava, Daniel Săicu, trimis în judecată de procurorii DNA
Șeful Depoului de Locomotive Suceava, Daniel Săicu, trimis în judecată de procurorii DNA

Daniel Săicu, șeful Depoului de Locomotive CFR de la Suceava Nord, a fost trimis în judecată de procurorii structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție. Procesul său se va judeca la Tribunalul București, iar în paralel, anchetatorii au decis instituirea sechestrului asigurător pentru bunurile deținute de Săicu.
El a fost trimis în judecată împreună cu mai multe persoane cu funcții de conducere în cadrul SNTFC CFR Călători SA. Ancheta în acest caz a început în cursul anului 2014, iar în decembrie anul trecut procurorii DNA au „vizitat” Depoul de Locomotive de la Ițcani, de unde au ridicat mai multe documente.
Procurorii au percheziționat biroul lui Daniel Săicu, dar și biroul de achiziții publice al companiei. La vremea respectivă, șeful depoului a confirmat doar că s-au ridicat mai multe documente, iar față de el nu s-a luat nici o măsură restrictivă, refuzând să facă alte comentarii.
Om de afaceri favorizat în relațiile cu depourile CFR
La începutul anului 2014, Gabriel Telu Protopopu, în calitate de director general adjunct și ulterior consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, i-ar fi cerut omului de afaceri George Didilă, care controla mai multe societăți (SC Ecomet West SRL, SC Electro Sig Star SRL, SC Petroserv Conect SRL și SC Grand Group CPS SRL), foloase necuvenite pentru a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Aceste foloase au constat în sume de bani ce reprezentau 15 – 20% din valoarea totală (fără TVA) a comenzilor care urmau să fie primite din partea subunităților societății feroviare aflate în subordinea funcționarului public.
De precizat este faptul că produsele furnizate de omul de afaceri aveau prețuri cu mult supraevaluate.
De asemenea, în aceeași perioadă Protopopu a acceptat promisiunea omului de afaceri de remitere a unor foloase necuvenite, constând în sume de bani ce reprezentau 20% din valoarea totală (fără TVA) a comenzilor de furnizare piese ce urmau a fi primite din partea Depoului Cluj.
„În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a promis că îl va determina pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel, șef al Biroului Aprovizionare, în cadrul SNTFC CFR Călători SA – Depoul Cluj, să efectueze demersurile necesare pentru atribuirea unor astfel de comenzi uneia dintre societățile comerciale utilizate de către inculpatul Didilă George, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Astfel, inculpatul Protopopu Gabriel Telu l-a determinat pe inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel să îi comunice omului de afaceri oferta unei societăți comerciale concurente, care participa la o procedură de achiziție desfășurată de subunitatea feroviară și să își exercite în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul efectuării demersurilor necesare pentru atribuirea directă a unei comenzi de furnizare a unor piese de locomotivă, către SC Petroserv Conect SRL. Această societate, reprezentată în fapt de inculpatul Didilă George, nu îndeplinea condițiile necesare pentru comercializarea unor astfel de produse, conform reglementărilor în domeniul siguranței feroviare. În continuare, urmare a acestei instigări, Depoul Cluj a efectuat plata în avans a pieselor de locomotivă comandate, iar ulterior, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că a efectuat demersurile necesare pentru a fi modificate comenzile inițiale de piese, întrucât o mare parte din aceste produse nu puteau fi recepționate din cauza lipsei certificărilor cerute de lege. Mai mult, acesta a întocmit două comenzi pentru furnizarea unor scule, chiar dacă în mod evident prețurile produselor de acest tip (scule) erau supraevaluate. Ulterior primirii comenzilor și efectuării în avans a plății produselor de către subunitatea feroviară, inculpatul Protopopu Gabriel Telu a primit suma de 10.000 lei de la inculpatul Didilă George în baza înțelegerii anterioare. Pentru «ajutorul» acordat, inculpatul Cosmineanu Daniel Ninel a primit de la omul de afaceri suma de 2.000 de lei”, se arată într-un comunicat al DNA.
Un alt director, aceleași metehne
Schema a continuat în mod similar și după numirea în funcția de director a lui Teodor Alexandru Gavriș, astfel încât în cursul anului 2014, prin achiziție directă, s-au livrat scule, dispozitive și verificatoare către depourile aflate în subordinea acestuia, fiecare comandă urmând să aibă o valoare de până la 20.000 lei, fără TVA, iar ritmul de atribuire a comenzilor și de livrare a produselor urma să fie o dată la două-trei luni în cazul fiecărui depou.
„Inculpatul Gavriș Teodor Alexandru a pretins un avans din sumele de bani promise de inculpatul Didilă George, astfel că a primit de la acesta suma de 35.000 de lei. În urma instigării inculpatului Didilă George, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru și-a îndeplinit defectuos propriile atribuții de serviciu și i-a determinat pe subordonații săi, angajați ai SNTFC – CFR Călători SA, să își îndeplinească în mod defectuos propriile lor atribuții de serviciu. În acest sens, inculpatul Gavriș Teodor Alexandru i-a atras în activitatea infracțională pe inculpații Stîngă Cristian Valeriu, Jigoria Cristian Aurel, Stan Stelian, Miu Daniel, Ionașcu Gabriel, Păuna Răzvan Constantin, Bozga Florin-Liviu-Mihai, Ilie Eugen, Săicu Daniel, Secu Virgil și Dărău Călin Ovidiu, care în calitate de șefi ai subunităților (depourile) au acceptat să comande produsele oferite de omul de afaceri și să plătească prețurile mult supraevaluate cerute de acesta. Șefii celor unsprezece depouri, deși erau conștienți de faptul că nevoile urgente ale subunităților erau altele, au acceptat să atribuie, direct și cu prioritate, comenzi de furnizare scule societăților reprezentate de inculpatul Didilă George, având reprezentarea faptului că prețurile practicate erau supraevaluate”, se mai arată în comunicatul DNA.
Cum se derula afacerea
Potrivit unor dispoziții interne ale conducerii societății feroviare, pentru buna desfășurare a activității subunităților, conducătorii acestora puteau efectua în situații imprevizibile achiziții cu atribuire directă până în limita maximă a 20.000 lei (fără TVA), aspect cunoscut de Teodor Alexandru Gavriș și folosit de el în săvârșirea infracțiunilor, prin interpretarea cu rea-credință a prevederilor unei dispoziții interne.
Deși în Planul anual de achiziții al societății feroviare cu capital de stat era menționată expres achiziția de scule la nivel central, funcționarii publici și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin evitarea aplicării prevederilor OUG nr. 34/2006, aceștia nerecurgând la efectuarea unei licitații publice prin care la nivel centralizat să fie achiziționate produsele respective, ci au procedat la fragmentarea achiziției, folosindu-se de prevederile acelei dispoziției interne, în condițiile în care acestea nu erau incidente în cauză.
Astfel, deși nu existau situații de urgență apărute ca urmare a unor cauze de imprevizibilitate, au fost achiziționate de fiecare depou, prin achiziție directă, scule de la societățile lui George Didilă.
Chiar și cu ocazia efectuării achiziției de scule în baza prevederilor dispoziției respective, funcționarii publici cu atribuții în acest sens și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât nu a fost efectuat un studiu de piață referitor la produsele ce urmau a fi comandate, în acest mod neputându-se considera că a fost respectat criteriul prețului cel mai scăzut.
„În multe cazuri, ulterior înaintării unor comenzi către societatea care avea prețul cel mai scăzut dintre cele trei oferte primite de la structura centrală, necesarul de scule a fost mărit «artificial» la solicitarea inculpaților Gavriș Teodor Alexandru și Didilă George și astfel crescută valoarea comenzilor până spre limita maximă la care se puteau efectua achiziții în baza acestei dispoziții interne, respectiv 20.000 lei (fără TVA). Cele trei oferte primite de la structura centrală a societății feroviare și pe baza cărora a fost ales furnizorul cu prețul cel mai scăzut proveneau în realitate de la aceeași persoană și nu de la trei societăți comerciale distincte”, au mai arătat procurorii anticorupție.
Paguba totală produsă SNTFC – CFR Călători SA se ridică la 205.415,24 de lei.



Recomandări

Un comisar de la Garda Forestieră a recunoscut că a luat mită și a încheiat un acord cu procurorii DNA Suceava

Un comisar de la Garda Forestieră a recunoscut că a luat mită și a încheiat un acord cu procurorii DNA Suceava
Un comisar de la Garda Forestieră a recunoscut că a luat mită și a încheiat un acord cu procurorii DNA Suceava