Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, propune organizarea de referendumuri pentru stabilirea viitoarelor denumiri ale regiunilor, conform proiectului de reorganizare administrativ-teritorială, „pentru a nu se crea sensibilități”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alin Tișe a declarat, marți, într-o conferință de presă, că locuitorii regiunilor ar trebui să fie cei care să decidă, cu majoritate de voturi, asupra numelui regiunii.
„Cred că ar fi o variantă ca în aceste județe, pentru a nu se crea sensibilități, să se organizeze referendumuri, iar cetățenii să fie cei care vor decide care va fi denumirea regiunii. Dacă se va stabili, inițial, de Guvern că e vorba despre Regiunea de Nord-Vest, cetățenii să aibă posibilitatea de a alege un nume, prin votul majorității. Acest lucru se va putea face în timp, nu trebuie de mâine să fie o nouă denumire”, a spus Alin Tișe.
Potrivit acestuia, reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să se finalizeze anul viitor, pentru ca alegerile locale din 2012 să se desfășoare conform noii variante.
„Între cicluri electorale nu se face o reorganizare administrativ-teritorială, pentru că acest lucru ar presupune scurtarea mandatelor unor aleși, ceea ce nu este posibil, conform Constituției, în momentul de față. Trebuie să fie organisme legitim alese la alegeri. Demersul de reorganizare a țării trebuie să înceapă cu un scrutin electoral, altfel nu se poate. De aceea, cred că alegerile din 2012 vor aduce alt tip de alegeri, pe o arie mai mare”, a precizat președintele CJ Cluj.
Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Mate Andras, a declarat, marți, după ședința coaliției, că PDL a insistat pe varianta propusă pentru reorganizarea administrativ-teritorială, iar UDMR a transmis clar că nu este de acord cu acest proiect.
„Nu suntem de acord cu reorganizarea propusă de PDL. Am spus foarte clar în ședința coaliției că nu suntem de acord cu această reorganizare pentru că este făcută în așa fel încât nu va ajuta la dezvoltarea economică coerentă a acestor regiuni. S-a gândit cineva ce se va întâmpla, de exemplu, cu tribunalele județene? Nu s-a gândit. Trebuie făcut înainte un studiu de impact. Cei de la PDL au insistat pe varianta lor, iar noi am spus clar «nu și nu»”, a spus deputatul UDMR.
Întrebat ce se va întâmpla dacă Executivul își va asuma răspunderea pe proiectul reorganizării, Mate a apreciat că se va merge pe această variantă „doar în situația în care se dorește o schimbare de Guvern”.
Potrivit acestuia, partenerii de coaliție au convenit să mai aibă întâlniri pe tema proiectului de reorganizare administrativ-teritorială.
Liderii PDL și cei ai UDMR, reuniți în ședința coaliției, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a țării, reprezentanții formațiunii maghiare spunând în timpul discuțiilor că nu au susținere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL, declarau agenției MEDIAFAX surse participante la discuție.
Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că unii democrat-liberali consideră că s-a făcut o greșeală atunci când secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a declarat că Executivul ar dori să-și asume răspunderea pe un astfel de act normativ.
Reprezentanți ai PDL consideră că, dacă s-ar asuma răspunderea, ar exista riscul ca Guvernul să cadă la o eventuală moțiune de cenzură a opoziției.
Atât premierul Emil Boc, cât și alți lideri ai PDL au refuzat să facă vreo declarație în legătură cu concluziile ședinței de luni a coaliției. Conducerea PDL s-a reunit în ședința BPN la ora transmiterii acestei știri. La sosirea la sediul partidului, atât premierul Emil Boc, cât și secretarul general al partidului, Ioan Oltean, au refuzat să dea vreo declarație presei.
Vicepremierul Marko Bela a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativă făcută publică de Ioan Oltean și a aflat că „nu este vorba despre o poziție a PDL”, ci probabil de o propunere a lui Oltean.
„Noi n-am fost consultați, l-am întrebat pe premierul Emil Boc dacă s-a corelat PDL. Am aflat că nu este vorba de o poziție a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. În coaliție nu ne-am corelat, nici în PDL nu există o astfel de concepție. Există o intenție, cu care suntem de acord, că actuala împărțire administrativă a României trebuie schimbată, că este nevoie de una nouă. Deocamdată, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite concepții”, a spus Marko Bela.
El a precizat că reprezentanții UDMR susțin propunerea înființării a 16 entități administrative, subliniind că în coaliție nu este cristalizat la ora actuală „un proiect bine închegat și corelat”.
Președintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a țării pornește de la comasarea județelor și a precizat că forma finală a proiectului va fi decisă în coaliție.
Ioan Oltean a spus, vineri, într-o conferință de presă, că formula pe care actualii guvernanți o propun este trecerea de la 41 de județe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni și răspunde și cerințelor de absorbție a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat și o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt județe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Constanța, Iași, Ploiești și București.
Oltean a mai anunțat că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt județe, precizând că se dorește ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.