Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, are un verdict tranșant după ce a analizat lucrarea de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind ”copiate integral”, scrie Gândul, citat de Mediafax.Președintele Comisiei de Etică a Universității București, Marian Popescu, contrazice, în nume personal, concluzia Consiliului Național de Etică din Ministerul Educației – singurul organism abilitat la nivel național pentru soluționarea acestor sesizări – în cazul tezei de doctorat ”Procedura plângerii prealabile”, susținute de Gabriel Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității București.