Optimism

Șeful CNADNR susține că centura Sucevei poate fi gata în 90 de zile, însă nu spune și data reînceperii lucrărilor



Lucrările la șoseaua de centura a Sucevei au fost abandonate de mai mulți ani
Lucrările la șoseaua de centura a Sucevei au fost abandonate de mai mulți ani

Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Cătălin Homor, a anunțat că șoseaua de centură a Sucevei poate fi finalizată într-un termen de 90 de zile, însă nu a făcut referire la momentul în care ar putea să reînceapă lucrările la cele două tronsoane rămase neterminate de mai mulți ani. Cătălin Homor a declarat că a fost prezent la finalul săptămânii trecute în Suceava, unde a vizitat șantierul variantei de ocolire a municipiului. „Având în vedere că mai sunt de executat aproximativ 15% din lucrări, sper ca viitorul constructor să fie cât mai serios și să facă restul lucrărilor rămase de executat într-un timp cât mai scurt. Eu consider că acestea pot fi finalizate în maxim 90 de zile”, a declarat directorul CNADNR.
El a precizat că lucrările executate în cadrul contractelor reziliate în luna februarie 2014 sunt gata în proporție de 85%. Cătălin Homor a amintit că în data de 4 august 2015 a fost semnat un contract pentru realizarea unei expertize tehnice pentru lucrările executate și a celor care au mai rămas de realizat. Homor a subliniat că potrivit recomandărilor din expertiza tehnică, în acest an va fi demarată procedura de achiziție în vederea adjudecării contractului pentru lucrările care au mai rămas de realizat, pe primele două tronsoane, de la E 85 și până la intersecția cu DN 17, în zona sensului giratoriu denumit „Zidul Morții”. „Am cerut colegilor mei să urgenteze pașii ce trebuie parcurși, astfel încât într-un timp cât mai scurt să demarăm procedura de licitație, la finalul căreia să semnăm contractul de execuție lucrări”, a ținut să precizeze Cătălin Homor.
Șoseaua de centură a Sucevei nu este finalizată nici la aproape opt ani de la începerea lucrărilor
Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei au început în anul 2008 și ar fi trebuit să fie finalizate în anul 2012. Varianta de ocolire a Sucevei are aproape 13 de kilometri, iar pe traseu sunt 16 poduri și 48 de podețe, investiția fiind de circa 46,5 milioane de euro. Deși au trecut aproape opt ani de la începerea investiției, numeroase scandaluri, neasigurarea finanțării sau rezilierea contractului inițial au făcut ca investiția să nu fie terminată nici până în momentul de față. Singurul tronson finalizat este cel de la intersecția cu DN 17 (în Șcheia) și până la intersecția cu DN 2 (la Pătrăuți), cu o lungime de 5,5 kilometri. Primele două tronsoane, cu o lungime totală de 7,285 kilometri, sunt în conservare, însă pe aproape tot traseul se poate vedea faptul că au apărut deja fisuri în carosabil, din cauza alunecărilor de teren.
Pe de altă parte trebuie spus că ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, anunța la începutul lunii februarie că în vederea finalizării lucrărilor, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale va deschide o procedură de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor rămase de executat la șoseaua de centură a Sucevei, această procedură urmând a se încheia, după estimări, în luna martie 2016. Ministrul Transporturilor a fost mult mai optimist în ceea ce privește termenul de finalizare a lucrărilor, precizând că „estimăm că durata de execuție a lucrărilor, până la finalizarea acestui obiectiv, va fi de circa trei – patru luni, iar recepția la terminarea lucrărilor ar putea avea loc la sfârșitul lunii august 2016”. Acesta a mai spus că în condițiile în care până în prezent finanțarea lucrărilor la șoseaua de centură a Sucevei a fost asigurată doar de la bugetul de stat, în prezent au fost inițiate demersurile necesare în vederea obținerii aprobărilor pentru asigurarea banilor pentru continuarea investiției din fonduri nerambursabile. Costescu a arătat că în acest sens s-a obținut deja „admisibilitatea” din partea Comisiei Europene și urmează să fie emisă decizia de finanțare, după care se va semna și contractul de finanțare pentru acest proiect.



Recomandări

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic
Au început lucrările pentru asfaltarea străzii Sucevei din Fălticeni, de la intrarea în municipiu până la ocolul silvic

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora
Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”
Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”