Măsuri

Șeful ATOP Suceava propune interzicerea consumului și vânzării de etnobotanice



Președintele Autorității de Ordine Publică Suceava (ATOP), Petru Carcalete, consideră că doar scoaterea în afara legii a substanțelor etnobotanice ar putea reduce consumul, nicidecum închiderea așa-ziselor „magazine de vise”. Petru Carcalete a declarat, miercuri, că interzicerea consumului de plante și substanțe etnobotanice „ar duce la imposibilitatea comercializării legale, sub orice formă”. „Degeaba interzic magazinele, dacă aceste substanțe se pot vinde legal pe internet sau la colț de stradă. Trebuie interzise consumul și vânzarea prin orice mijloace”, a afirmat președintele ATOP Suceava.
În opinia acestuia, trebuie modificată de urgență legislația în sensul scoaterii acestor produse în afara legii.
Pe de altă parte, Carcalete apreciază că între ATOP și societatea civilă din fiecare localitate a județului trebuie să existe o colaborare mult mai strânsă pentru a avea o imagine mai exactă a problemelor care apar în cadrul fiecărei comunități. Președintele ATOP își propune să identifice în toate localitățile lideri de opinie, persoane care nu fac parte din instituții ale statului (administrație locală, școală, biserică, poliție), ci oameni bine informați care să semnaleze la ATOP „orice activitate pe plan local care contravine legii și ordinii publice”. „Doar legătura cu autoritățile este insuficientă, relațiile date de aceste persoane cuprind o arie relativ restrânsă. Avem nevoie de colaborare cu persoane care au acces la informația locală”, a spus Carcalete, care a mai precizat că face apel la spiritul civic al fiecărui cetățean în parte, să anunțe problemele care apar pentru ca autoritățile statului să poată interveni la timp și eficient. Reamintim că „magazinele de vise” de pe raza municipiului Suceava au fost închise, săptămâna trecută, prin dispoziție de primar.