Directorii generali ai Google și Oracle, Larry Page și Larry Ellison, s-au înfruntat, la San Francisco, în cea de-a doua înfățișare la un proces în care Oracle acuză Google că sistemul Android „calcă în picioare” drepturile de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java.
Miliardarul Larry Ellison (67 de ani), veteran al industriei IT și cofondator al Oracle, și cofondatorul Google Larry Page (39 de ani), acum directori generali ai companiilor respective, și-au depus marți mărturiile în procesul cu o miză de câteva miliarde de dolari privind dezvoltarea sistemului de operare pentru smartphone-uri Android.
Procesul a fost intentat de Oracle în august 2010, compania acuzând Google că a călcat în picioare drepturile de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java atunci când a dezvoltat Android, transmite Reuters.
Google susține că nu a încălcat niciun brevet al Oracle și că unele porțiuni ale Java nu pot fi puse sub copyright, deoarece este un limbaj de programare „open-source”, adică cedat patrimoniului public. Procesul vizează două brevete.
„Cred că nu am făcut nimic incorect”, a spus Larry Page în timpul mărturiei în fața juriului, care va continua miercuri.
Oracle a dobândit Java după preluarea Sun Microsystems, în 2010. Cu un an înainte, Oracle a analizat fezabilitatea unei posibile achiziții a companiei canadiene Research In Motion, proprietarul mărcii BlackBerry, ca prim pas în industria smartphone-urilor, potrivit mărturiei lui Ellison. Totodată, compania a luat în calcul achziționarea producătorului de PDA-uri Palm, preluat în final de Hewlett Packard.
Compania a decis în final să nu intre pe piața telefoanelor și gadget-urilor mobile, a adăugat Ellison.
El a continuat arătând că Google este singura companie care nu a cumpărat una dintre cele trei tipuri de licențe oferite de Oracle pentru Java, subliniind că alți jucători importanți din industrie, precum Samsung Electronics sau Amazon.com, au achiziționat astfel de licențe.
„Doar pentru că ceva este open-source nu înseamnă că poți să faci ce vrei”, a spus Ellison, relaxat, răspunzând întrebărilor avocaților celor două companii.
Google se apără afirmând că Oracle încearcă să „se agațe” de succesul și popularitatea Android deoarece regretă că nu a intrat, în 2009 și 2010, pe piața smartphone-urilor, devenită una dintre cele mai profitabile nișe ale industriei IT.
Avocatul Google i-a pus numeroase întrebări lui Ellison privind intenția sa de a dezvolta un smartphone Oracle care să se bată cu produsele Apple și Google.
Ellison a răspuns că nu a încercat niciodată să dezvolte software împreună cu Google și că smartphone-urile au fost una dintre „ideile lui proaste”.
Miliardarul susține că a încercat, în 2010, să-i convingă pe fostul CEO al Google Eric Schmidt și pe actualul director general Larry Page să folosească o versiune mai nouă de Java pentru dezvoltarea Android, pentru a crește compatibilitatea sistemului de operare cu standardele din industrie, însă discuțiile nu au dat roade.
Șeful Oracle și-a păstrat calmul și seriozitatea în timpul interviurilor, în timp ce Page a căutat să-i dea cât mai puțină atenție avocatului companiei rivale, zâmbind de mai multe ori către jurați.
Avocatul Google a admis că managementul companiei a negociat cu Sun Microsystems, înainte ca firma să fie preluată de Oracle, un parteneriat privind dezvoltarea Android, însă în final sistemul a fost creat fără sprijin „din afară”.
În 2011, Google a încercat să ajungă la o înțelegere cu Oracle, oferind despăgubiri de 2,8 milioane de dolari pentru perioada de viață a Android până la data acordului, plus 0,5% din veniturile generate de Android până la expirarea primului brevet, în decembrie 2011, și 0,015% din aceleași încasări până la expirarea celui de-al doilea, în aprilie 2018. Oracle a refuzat oferta.