Șefii de agenții și autorități, remunerați la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat



Șefii de agenții și autorități vor fi remunerați la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar modul de salarizare în agențiile și autoritățile aflate în coordonarea Guvernului va fi stabilit pe baza unei grile, nu prin negocieri în interiorul instituției Premierul Călin Popescu Tăriceanu a discutat, ieri, la Palatul Victoria, cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, secretarul de stat din Ministerul Economiei și Finanțelor Doina Dascălu, șeful Cancelariei Primului-Ministru, Dorin Marian, și reprezentanți ai ministerelor Economiei și Finanțelor și Muncii pe tema salariilor din agențiile și autoritățile aflate în coordonarea Guvernului, precum și din societățile comerciale cu capital de stat.
Grilă de salarizare pentru agenții și autorități
În urma acestei analize s-a stabilit ca Ministerul Muncii și Ministerul Economiei și Finanțelor să prezinte în ședința de Guvern de astăzi o notă comună prin care să fie stabilite o serie de principii privind salarizarea din cadrul autorităților și agențiilor aflate în coordonarea Guvernului și din cadrul societăților comerciale cu capital de stat, informează Guvernul.
Aceste principii prevăd ca în cadrul societăților comerciale cu capital de stat salarizarea să fie efectuată în funcție de performanță.
În ceea ce privește agențiile și autoritățile aflate în coordonarea Guvernului, salarizarea nu va mai fi stabilită prin negocieri în interiorul instituției, ci pe baza unei grile.
Salariul șefilor de agenții și autorități va fi stabilit la nivelul maxim al salariului unui secretar de stat, iar celelalte salarii din aceste instituții la nivelul posturilor asimilate din ministere. Scara de salarizare se va baza pe cea a salariilor stabilite în ministere.
De asemenea, s-a stabilit că un secretar de stat sau orice altă persoană poate să facă parte din cel mult un Consiliu de Administrație al unei societăți la care statul este acționar sau al unei autorități publice.