Șefii care au un aspect vestimentar foarte elaborat imită de fapt comportamentul maimuțelor



Șefii care se îmbracă foarte colorat și-și compun o ținută vestimentară elaborată imită de fapt comportamentul de marcare a teritoriului specific cimpanzeilor și altor specii de maimuțe, potrivit unui studiu în care au fost implicați mai mult manageri de sex masculin, informează independent.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea New South Wales au intervievat câteva sute de manageri și subordonați ai acestora, ajungând la concluzia că, în fiecare mediu de lucru, șefii – ca și animalele dominante din mediul sălbatic – își marchează teritoriul, etalându-și autoritatea prin indici vestimentari și comportamentali.
Similar maimuțelor care își arată părțile mai colorate ale corpului sau păunilor care-și etalează penajul, șefii poartă adesea costume negre (care denotă gravitate) cu cămăși roz și cravate în culori aprinse. Dacă în sălbăticie scopul cromaticii vii este de a atrage parteneri, în cadru social este de a afirma locul persoanei într-o anumită ierarhie, potrivit coordonatorului studiului, profesorul Jeffrey Braithwaite.
Studiul, publicat în Journal of Health Organisation and Management din Australia, arată că indiferent de domeniul de activitate, persoanele în funcții manageriale manifestă trăsături comportamentale similare: vorbesc mai tare, îi întrerup mai des pe cei din jur, își presară discursul cu elemente de jargon și acronime pentru a-și etala demonstrativ statutul.
„Ceea ce am descoperit sunt de fapt manifestări ale instinctului masculin, sexual și de autoritate, care par adânc înrădăcinate”, a spus profesorul Braithwaite, „Această cultură tribală este similară cu ceea ce am fi văzut în comunitățile preistorice care au trăit în sudul Africii”. Explicația pentru acest comportament este potrivit antropologului, nevoia de supraviețuire, apropierea prea mare de ceilalți membri ai tribului nefiind foarte utilă transmiterii propriilor gene.