Conducerea Spitalului Județean Suceava a decis să nu acorde salarii de merit șefilor de la serviciile Administrativ și Aprovizionare și nici directorului administrativ al unității, pe motiv că în 2005 aceștia nu și-au realizat sarcinile de serviciu la timp și că nu au făcut la timp documentele necesare achiziționării de medicamente și materiale sanitare. Anunțul a fost făcut ieri de către directorul spitalului, doctor Cristian Irimie (foto).
De altfel, acesta s-a plâns în diverse rânduri de activitatea celor două servicii, iar în urmă cu o săptămână declara că din cauza unor comenzi neefectuate la timp, cea mai mare unitate spitalicească din județ a rămas mai multe zile fără un medicament ce poate salva viața cardiacilor în caz de infarct, Streptokinaza. Directorul Spitalului Județean spunea că este vorba despre „o ruptură de stocuri”, cauzată de deficiențe la nivelul Serviciului de Aprovizionare, care nu a făcut comanda la timp. Irimie a precizat că la spital nu s-a făcut un plan concret de achiziții pentru anul în curs, fapt ce are acum repercusiuni.
Directorul Spitalului Județean a mai spus ieri că, în schimb, s-a decis acordarea salariilor de merit în cazul tuturor medicilor șefi de secție, „ca un stimulent”.
Irimie a menționat că poate primi salariu de merit 15% din personalul spitalului, valoarea acestuia fiind de 155 din salariul de bază. „Urmează ca în 2006 să ne apreciem activitatea într-un mod mai elaborat, pentru toate aspectele”, a adăugat Cristian Irimie.





