Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), judecătorul Livia Stanciu, a afirmat, joi, că nu este adepta schimbării legislative propuse de Șerban Nicolae, privind sancționarea divulgării informațiilor din cauze penale în cercetare, informează Mediafax.”Din ce spuneați dumneavoastră, reprezentanții presei, în cursul dimineții, cred că modificarea operată sau propunerea legislativă făcută de către domnul Șerban Nicolae vizează alineatul 3 al infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, unde se vorbea de fapt despre divulgarea unor astfel de date de către un martor, expert, interpret, iar sfera obiectului activ a fost lărgită în sensul că propunerea viza ’orice persoană’, orice persoană înțelegând inclusiv presa. (…) Sub acest aspect nu aș fi adepta ideii modificării textului acesta, în sensul propus de domnul Nicolae”, a explicat, joi, judecătorul Livia Stanciu.