Obiectiv

Șefa DNA Suceava și-a propus să eficientizeze lupta împotriva corupției

Mihaela Mihai a preluat oficial, începând de ieri, funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava
Mihaela Mihai a preluat oficial, începând de ieri, funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava

Mihaela Mihai a preluat oficial, începând de ieri, funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava. Numită cu delegare pentru o perioadă de 6 luni, Mihaela Mihai are 37 de ani și vine de la Botoșani, din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.
„Prioritate vor avea dosarele aflate în lucru, care trebuie soluționate cât mai urgent, iar anchetele în derulare vor beneficia de o atenție sporită. Vom încerca să valorificăm cât mai eficient toate sesizările venite de la diferite structuri ale statului, dar și alte informații pe linie de corupție. Scopul meu este eficientizarea luptei împotriva corupției în ambele județe, Suceava și Botoșani”, a declarat noul șef al DNA Suceava.
Chiar dacă o așteaptă un volum imens de muncă, Mihaela Mihai este convinsă că va reuși să facă față și să confirme așteptările celor care i-au acordat încredere.
Una din temele de lucru pentru zilele următoare este formarea unei noi echipe, și asta pentru că toți procurorii care au lucrat în ultimii ani la structura DNA Suceava, cel puțin pe linie de urmărire judiciară, au optat pentru alte Parchete. Astfel, Constantin Cristian Martin, fost șef al DNA Suceava până pe data de 1 martie, s-a transferat la Parchetul Curții de Apel Suceava, în timp ce Marius Surdu a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de la începutul acestei luni. La același Parchet va pleca și Ionel Toma, revenirea sa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava urmând să se producă pe data de 14 aprilie.
Pentru că schema de personal pe linie de procurori va rămâne cu un loc vacant în urma acestor plecări, Mihaela Mihai a precizat că a discutat deja cu câteva persoane din rândul cărora se va alege al doilea procuror de urmărire judiciară.
„Îmi place acest tip de muncă, care presupune anchete, și voi munci cot la cot cu colegul procuror care va veni aici. Pentru mine nu va fi nici o problemă deoarece sunt familiarizată cu ceea ce înseamnă dosarele de corupție. Trebuie să spun că va exista și o evaluare a lucrătorilor de poliție judiciară pentru a vedea dacă trebuie reînnoit ceva. Sunt convinsă că vom închega în cel mai scurt timp o echipă competentă și cât mai sudată”, a declarat Mihaela Mihai.
Noul șef al DNA Suceava a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 1999, iar mai apoi, între 2001 și 2003, a urmat cursurile Institutului Național de Magistratură.
Ulterior a lucrat ca procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, a avut o experiență de un an ca magistrat la Judecătoria Botoșani, iar în 2008 a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, specializându-se pe linia investigării infracțiunilor de corupție, Din iulie 2012 a devenit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, funcție pe care a deținut-o până la numirea în funcția de șef al DNA Suceava.

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit