Șefă de promoție din peste 1300 de studenți, la Balneofiziokinetoterapie, Cluj: „Am ales o meserie care cere suflet”

Teodora Cristiana Macovei
Teodora Cristiana Macovei

Șefa promoției 2025 a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, Facultatea de Asistență medicală și Științe ale Educației, este suceveanca Teodora Cristiana Macovei, o tânără de 22 de ani care își încheie studiile superioare cu o medie de 9,63.

Lideră a promoției care a cuprins 1.364 de studenți români și 11 studenți internaționali, Teodora a absolvit programul de studii Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală.

În cadrul festivității de absolvire, în cadrul căreia absolvenții au depus jurământul lui Hypocrat, Teodora a mulțumit profesorilor, colegilor și familiei, tuturor celor care i-au oferit susținere, au inspirat și au învestit-o cu încredere.

„Azi nu celebrăm doar diplome. Sărbătorim toate trăirile de pe parcurs: nopțile albe, emoțiile, prieteniile și amintirile care ne vor însoți mereu. A fost un drum cu de toate – și epuizare, și satisfacție, și multe clipe în care ne-am întrebat: <Oare chiar pot face asta?>. Și totuși, iată-ne – am reușit.

Fiecare specializare a avut provocările ei, dar și frumusețea proprie. Ne-am pregătit diferit, dar cu același scop: să fim acolo unde cineva are nevoie de ajutor.

(…)

De azi, fiecare va merge pe drumul său – poate în spitale, în clinici, în cabinete sau chiar în alte colțuri de lume. Dar indiferent unde ajungem, un lucru e sigur: am ales o meserie care cere suflet. Și știu că fiecare dintre noi are exact ce trebuie pentru a face diferența”

Teodora a mai subliniat că promoția 2025 a fost una diversă, „un mozaic de personalităţi, povești și visuri”.

  • Absolventă a Colegiului ”Petru Rareș”

Tânăra este absolventă a Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava, specializarea matematică – informatică, bilingv franceză.

A ales balneofiziokinetoterapia pentru a fi aproape de oameni, pentru a-i ajuta, pentru a avea un contact direct cu aceștia.

Tânăra își va continua studiile masterale tot la Cluj, cel mai probabil la Reumatologie.

În prezent realizează practica de vară la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj Napoca.

Teodora Cristiana Macovei
Șefă de promoție la Balneofiziokinetoterapie, Cluj: „Am ales o meserie care cere suflet”

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Ștefan Pricop, șef de promoție la Academia Tehnică Militară, specialist în apărare CBRN și materiale energetice