Șefa de la resurse umane din Primăria Sectorului 2, arestată pentru că a luat mită 11.000 de euro



Șefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2, Daniela Năstase, a fost arestată joi seară, după ce a fost prinsă când lua mită 11.000 de euro de la o persoană pentru a interveni în vederea soluționării unor dosare privind acordarea de apartamente ANL, informează Mediafax.Decizia Tribunalului București vine după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut arestarea Danielei Năstase, în urma reținerii sale pentru 24 de ore, pentru trafic de influență.Măsura preventivă dispusă de judecătorii Tribunalului Capitalei poate fi contestată la Curtea de Apel București.Potrivit ordonanței de reținere, în noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunțătoare în cauză, Daniela Năstase, șefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2 București, a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 de euro, să intervină pe lângă un coleg de la Serviciul spațiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze cinci dosare cu solicitarea de acordare a unor apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunțător, fără ca solicitanții să fie prezenți personal, așa cum impun dispozițiile legale. Pentru acest „serviciu”, Daniela Năstase intenționa să ofere celuilalt funcționar 1.000 din cei 11.000 de euro ceruți.



Recomandări

Șeful de la Resurse Umane din Oficiul de Cadastru București, reținut pentru că a luat mită 5.000 de euro

Trei elevi suceveni vor fi sprijiniți cu 10.000 de euro de către un investitor român pentru a-și înființa o companie

Răzvan Cureliuc, Daniel Cosovanu și Alexandra Diaconiță sunt sucevenii care fac parte din echipa câștigătoare
Răzvan Cureliuc, Daniel Cosovanu și Alexandra Diaconiță sunt sucevenii care fac parte din echipa câștigătoare

Rudel Obreja, arestat după ce ar fi cerut un milion de euro pentru a interveni la judecători

Funcționar din Primăria Sectorului 4, prins luând mită pentru amânarea demolării unei construcții