Suceava

Șefa de la DSP nu știe unde va lucra după ce va fi înlocuită din funcție



Ingrid Kurk Irimescu: “Nu m-am hotărât ce voi face în continuare, deocamdată aștept răspunsul Ministerului Sănătății”
Ingrid Kurk Irimescu: “Nu m-am hotărât ce voi face în continuare, deocamdată aștept răspunsul Ministerului Sănătății”

Dr. Ingrid Kurk Irimescu, directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care, marți, a înaintat ministerului de resort o cerere de eliberare din funcție, în care a invocat motive personale, nu știe unde va lucra după ce va pleca de la conducere.
“Nu m-am hotărât ce voi face în continuare, deocamdată aștept răspunsul Ministerului Sănătății”, ne-a declarat ieri Ingrid Kurk Irimescu, care a venit la DSP prin transfer de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
A demisionat la două săptămâni de la numirea pe post
Dr. Ingrid Kurk Irimescu și-a dat demisia din funcția de director executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică la doar două săptămâni de la numirea sa pe post, în locul doctorului Alexandru Lăzăreanu.
Începând din 16 august, pe motiv de reorganizare a DSP-urilor din țară, toți directorii acestor instituții au fost eliberați din funcție de MS. În acest context, dr. Ludovic Abiței, care până atunci ocupase funcția de director al Controlului în Sănătate Publică, a fost desemnat să preia cu delegație atât atribuțiile de director adjunct în sănătate publică, cât și cele de director executiv, în locul dr. Alexandru Lăzăreanu, începând cu 19 august, până la organizarea unui concurs.
Interimatul dr. Ludovic Abiței a durat circa 13 zile, întrucât, printr-un Ordin al ministrului Sănătății, începând cu 31 august, a fost detașată de la DSP și promovată cu caracter temporar, pe o perioadă de șase luni, în funcția publică vacantă de director executiv, dr. Ingrid Kurk Irimescu, medic de medicina muncii, în vârstă de 33 de ani, membră UDMR.
Poziția dr. Abiței vizavi de o eventuală preluare a atribuțiilor
Dr. Ludovic Abiței a revenit pe postul de director adjunct, dar la câteva zile și-a dat demisia, pe motiv că a fost „discreditat”, prin revenirea „cu o treaptă mai jos”, mai ales că nici nu i s-a cerut părerea. Ulterior, a revenit la decizia sa și a acceptat să rămână director adjunct cu delegație, ca s-o ajute pe noua directoare. Întrebat ieri dacă ar accepta din nou numirea ca director executiv al DSP, el a declarat: „Nu știu deocamdată, însă tot ce-am declarat până acum rămâne valabil. Nu vreau să fiu păpușa nimănui. Aplic principiul englezesc, adică voi vedea cum trec podul când ajung la el”.