Promisiune

Șefa de la Drumuri Naționale: „Modernizarea DN 17 se încheie în acest an”

Demarată acum șase ani, modernizarea drumului național 17, care face legătura între Suceava și Bistrița, este departe de a se fi încheiat, deși termenele pentru finalizare au trecut de multă vreme. Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) promite că anul acesta vom scăpa de calvarul lucrărilor de pe DN 17.
Ultimul tronson din DN 17 la care se lucrează este cel dintre Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. După modul în care se muncește pe această porțiune de drum, cu greu se poate spune că până la finele anului se va tăia și panglica inaugurală. Mai mult, o serie de zvonuri dădeau ca sigură retragerea celor de la SCCF Group Colas din ecuație. Motivul: restanțele pe care CNADNR le are față de constructor de mai multă vreme, datorii care se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.
Contactată telefonic, Dorina Tiron, director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a recunoscut că există plăți restante, dar nu a putut preciza cu exactitate care este cuantumul acestora către SCCF Group Colas pentru lucrările efectuate pe DN 17.
„Am mai plătit ceva din restanțe, iar până în aprilie vom achita integral datoriile pe anul trecut. Pentru tronsonul de drum Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului sunt prinse sumele necesare finalizării lucrărilor, iar până la finele anului vom face și recepția”, a explicat Dorina Tiron.
Cele mai mari probleme în execuția acestui tronson se înregistrează la Prisaca Dornei, precum și la ieșirea din Gura Humorului spre Bucșoaia. Aici trebuie ridicat un alt pod peste râul Moldova, iar lucrările au stagnat de mai multe luni. Costurile totale ale lucrărilor pentru porțiunea Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului se ridică la 31,4 milioane de euro, în timp ce costurile totale pentru modernizarea drumului Suceava – Poiana Stampei se cifrează la circa 130 de milioane de euro.

Recomandări

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului

Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor de modernizare pe mai multe drumuri județene care nu au mai văzut asfalt de ani de zile