Șefa CNA, urmărită pentru noi fapte de corupție. DNA i-a pus sechestru pe o parte din avere



Procurorii DNA au extins urmărirea penală în cazul șefei CNA, Laura Georgescu, pentru noi fapte de abuz în serviciu și instigare la fals, și au pus sechestru pe bunuri și conturi ale acesteia, până la aproape 2,3 milioane de lei, sumă cerută ca prejudiciu de cinci posturi de televiziune, informează Mediafax. Diecția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă transmis luni agenției MEDIAFAX, că în dosarul privind fapte săvârșite în legătură cu decizii ale Consiliului Național al Audiovizualului, procurorii au extins urmărirea penală față de Laura Corina Georgescu, președinta CNA, aceasta fiind cercetată pentru abuz în serviciu (cinci acte materiale) și instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată (cinci acte materiale).Anchetatorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile și mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparținând Laurei Georgescu, până la limita de 2.296.200 de lei, „sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă”, a precizat DNA.



Recomandări

Procurorii DNA au pus sechestru pe o parte din averea lui Victor Ponta, „până la limita sumei de 220.000 de euro”

Premierul Cioloș îl va demite pe șeful DIPI Rareș Văduva după ce a fost pus sub acuzare pentru clasificarea ilegală de informații. Alți cinci foști șefi din instituție, urmăriți penal de DNA

Dosarul în care comisarul-șef Ioan Crap a fost cercetat pentru că ar fi sunat s-o scape din necaz pe Delia Moldoveanu, clasat de procurorii DNA

Comisarul-șef Ioan Crap: „Am suspiciunea rezonabilă că procurorul de caz trebuia să informeze pe cineva despre execuția mea sigură”
Comisarul-șef Ioan Crap: „Am suspiciunea rezonabilă că procurorul de caz trebuia să informeze pe cineva despre execuția mea sigură”

Ciobanul denunțător de fapte de corupție de la Șcheia era la o întâlnire electorală când o mână criminală i-a pus foc la stână

DNA cere reținerea și arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar, pentru fapte de corupție