Șefa serviciului de audit din cadrul Primăriei Suceava, Irina Vaselciuc, va ocupa funcția de director economic al Consiliului Județean. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că Irina Vaselciuc preia cu delegație funcția de director economic, înlocuind-o pe Rodica Florișteanu, care a fost schimbată recent din acest post.
Șeful administrației județene a precizat că în momentul de față CJ Suceava se află în plin proces de reorganizare, urmând ca la sfârșitul săptămânii viitoare să fie supusă spre aprobare noua organigramă a acestei instituții. Flutur a precizat că printre departamentele care vor fi reorganizate sunt cele pentru promovarea turismului și direcția de fonduri europene.
„Vrem să găsim cele mai bune soluții pentru reorganizarea activității de turism, astfel încât să putem să punem în practică proiectele pe care le-am promovat în perioada campaniei electorale”, a precizat Gheorghe Flutur.
Șase puncte de lucru pentru conceperea de proiecte europene Președintele CJ Suceava a spus că direcția de fonduri europene va fi reorganizată prin înființarea unui serviciu specializat pentru dezvoltare rurală. Flutur a explicat că în cadrul acestui serviciu vor funcționa șase puncte de lucru, cu sedile în toate zonele județului, prin intermediul cărora vor fi oferite informații legate de modul în care pot fi accesate fondurile europene.
„Aceste puncte de lucru vor fi ca un braț prelungit al Consiliului Județean în teritoriu. Iar în cadrul lor vor activa persoane specializate în întocmirea de proiecte, astfel încât să putem accesa cât mai multe fonduri europene, în special cele disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”, a declarat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a mai spus că prin noua organigramă a CJ Suceava ar urma să fie înființată funcția de administrator public al acestei instituții, care va avea ca atribuiții coordonarea unor activități din cadrul administrației județene.





