Bucurie

Ședință foto memorabilă cu primul copil al olimpicilor canotori Ionela și Marius Cozmiuc

Ședință foto memorabilă cu primul copil al olimpicilor canotori, Ionela și Marius Cozmiuc

Foștii canotori olimpici Ionela (30 de ani) și Marius Cozmiuc (32 de ani) au realizat o ședință foto-video memorabilă cu primul lor copil – Nicolae.
Cei doi, care formează una dintre familiile cele mai medaliate din lumea canotajului, s-au retras din activitate anul trecut, după Jocurile Olimpice de la Paris, unde au fost, în premieră, portdrapel pentru România.
”Planul nostru e, deocamdată, să ne mărim familia, iar copiii noștri, cât mai mulți!, să fie sănătoși și, poate, să devină viitorii campioni din canotaj”, spunea Ionela la revenirea în țară.
Visul lor s-a împlinit, iar primul copil al cuplului e un băiețel, pe care l-au botezat Nicolae.
Înainte de a deveni mamă, Ionela a devenit campioană europeană și vicecampioană olimpică în proba de dublu vâsle categorie ușoară (alături de Gianina van Groningen), apoi la Campionatele Mondiale de la St. Catharines (Canada) a cucerit a patra sa medalie de aur, de data aceasta în proba de simplu vâsle, categorie ușoară.
Recent, Marius Cozmiuc a înlocuit haina de sportiv cu cea de polițist.
Cei doi locuiesc în municipiul Suceava, unde au fost declarați cetățeni de onoare.

Ședință foto memorabilă cu primul copil al olimpicilor canotori, Ionela și Marius Cozmiuc
Ședință foto memorabilă cu primul copil al olimpicilor canotori, Ionela și Marius Cozmiuc

Recomandări

Foști elevi, azi campioni la diferite discipline sportive, s-au reunit la Școala Gimnazială „Prof. Nicolae Ignat” Doroteia