Bani pentru sport, cultură și culte

Ședință extraordinară a Consiliului Local Suceava, pentru repartizarea finanțărilor nerambursabile

Aleșii locali suceveni se vor întruni vineri, 18 martie, la ora 10.00, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru a discuta repartizarea finanțărilor nerambursabile pentru care s-au depus proiecte după ședința ordinară de CL de la finele lunii februarie.
Primarul Ion Lungu a precizat că distribuirea fondurilor alocate de la bugetul local este necesar a fi făcută cât mai rapid, pentru că de aceste finanțări depinde desfășurarea activității mai multor cluburi sportive, precum cele de fotbal sau box.
Comisia de analizare a dosarelor de solicitare a finanțărilor nerambursabile care se acordă de la bugetul local s-a întrunit ieri, astfel încât vineri aleșii locali să discute pe rezultate concrete.
Cea mai mare sumă care poate fi accesată pe baza dosarelor de finanțare depuse este de 1.700.000 lei (17 miliarde de lei vechi), pentru fotbal. Pentru sprijinirea ramurilor sportive din cadrul Clubului Sportiv Municipal sunt prevăzuți aproximativ 550.000 de lei, la care se mai adaugă finanțările nerambursabile pentru o serie de manifestări sportive independente: 30.000 de lei pentru rugby, 95.000 de lei pentru tenis de câmp, 35.000 de lei pentru baschet, 40.000 de lei pentru ciclism, 20.000 de lei pentru înot, 15.000 de lei pentru șah, 15.000 de lei pentru darts, 50.000 de lei pentru dans sportiv.
Tranșa a doua de bani pentru biserici
În cadrul ședinței de vineri a Consiliului Local Suceava va fi făcută și împărțirea fondurilor rămase pentru finanțarea unităților de cult care nu au depus la timp dosarul de finanțare sau nu au adus în timp util documentele necesare solicitate pentru a fi discutată alocarea acestora în ședința ordinară de la finele lunii februarie.
În bugetul acestui an, pentru finanțarea unităților de cult municipalitatea suceveană are prevăzute fonduri de aproape 4,5 milioane de lei, adică un milion de euro, din care, până acum, a repartizat aproape jumătate, către unitățile de cult care au depus solicitări în prima etapă de distribuire.
Bani pentru cultură, pe baza asocierilor făcute
Nu în ultimul rând, aleșii locali vor avea de aprobat sau de respins o serie de asocieri în vederea organizării unor manifestări culturale, a căror finanțare va fi asigurată în principal de la bugetul local. Până acum, principalele finanțări de acest gen au fost aprobate pentru fanfara municipiului, cu Asociația Maestro Art – 120.000 de lei, precum și 50.000 lei pentru organizarea Festivalului Internațional de Muzică Blues Con-Fusion, la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie