Fonduri europene

Ședință extraordinară a Consiliului Local Suceava, în luna iulie

Aleșii locali suceveni se vor întruni la jumătatea lunii viitoare într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru a discuta o serie de proiecte de care depinde accesarea fondurilor europene până în 2020 inclusiv.
„Pe 13 iulie voi convoca o ședință extraordinară de Consiliu Local, în care ne dorim să aprobăm documentele strategice pentru accesarea fondurilor europene în exercițiul 2014 – 2020, SIDU (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană) și PMUD (Planul de Mobilitate Urbană Durabilă)”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Până atunci, în cursul zilei de luni, 3 iulie, Ion Lungu va avea o discuție cu aleșii locali, să clarifice toate aspectele înainte de a se ajunge la vot, la ședință.

Recomandări

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pornită de la banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor
Ceartă violentă în Consiliul Local Suceava, pe banii Poliției Locale și indemnizațiile primarului și viceprimarilor

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava