Conducerea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Suceava se va întruni într-o ședință de urgență pentru a analiza scandalul izbucnit la secția de hochei, după ce părinții unui copil în vârstă de 9 ani și-au luat băiatul din cantonamentul în care se afla, la Ploiești, după ce fiul lor ar fi fost lovit în repetate rânduri de colegii mai mari, sub pretextul „botezului” care se practică în multe discipline sportive.
Valerică Gherasim, vicepreședintele CSM Suceava, a precizat că în urma sesizării depuse de bunica minorului se va face o ședință de analiză, care îl va viza în principal pe antrenorul Constantin Curelar.
„Cel mai probabil se vor lua măsuri disciplinare față de antrenorul care a făcut deplasarea la Ploiești”, a precizat Gherasim, care a subliniat că e prima dată când clubul are o sesizare de acest gen.
Părinții minorului au precizat că așteaptă rezultatele acestei analize interne, după care vor decide dacă vor depune și o plângere penală.
Reamintim, tinerii hocheiști sub 12 ani ai CSM Suceava s-au deplasat săptămâna trecută la Ploiești, unde, în perioada 4-9 februarie, a avut loc un turneu de calificare în play-off. Copilul în vârstă de 9 ani, elev în clasa a II-a, mai mic decât majoritatea colegilor, ar fi fost lovit în camera de hotel în care copiii au fost cazați. O scenă de acest gen a fost filmată cu telefonul mobil de unul dintre copii. Băiatul de 9 ani și-a sunat disperat mama și a cerut ajutor. Tatăl băiatului, Dănuț Mocanu, a declarat că era a treia seară când băiatul cerea ajutor, astfel că, în miez de noapte, a plecat spre Ploiești și și-a adus copilul acasă.
Antrenorul Constantin Curelar este de părere că situația nu a fost atât de gravă și consideră că evenimentul a fost prezentat exagerat de părinți.
„Majoritatea lumii sportive știe că nou-veniții primesc «botezul»,e o tradiție în foarte multe sporturi. Botezul constă în lovituri ușoare cu crosa sau șlapii la fund… Copilul a refuzat «botezul», are o personalitate mai puternică, și s-a ajuns la acest incident”, a declarat antrenorul.