SECURITATEA

„Un tânăr cu înzestrare intelectuală de excepție. Inteligența îi este susținută de o gândire originală, o capacitate de interpretare a fenomenului cultural și, în special, a celui literar, care îl scoate din linia comună și care se explică, în mare măsură, prin foarte întinsa lui cultură. Acest fapt îi dă posibilitatea să judece lucrurile comparativ, să desprindă esențialul, să emită judecăți de valoare care niciodată nu sunt pripite (…) Dotat cu o putere de muncă excepțională, fiind și foarte disciplinat, a izbutit ca, la vârsta lui, să-și însușească nu numai cunoștințe foarte vaste de literatură, filozofie, logică etc., dar și câteva limbi străine, care-i deschid căi multiple în spre toate aceste domenii (…) Foarte modest, foarte discret, excelent coleg, oricând dispus să-și ofere ajutorul (…) Pentru respectul față de muncă, pentru devotamentul față de ceea ce aș numi locul care ne dă justificarea noastră socială, X poate fi socotit, fără nici o exagerare, exemplar…”
Nu-i o propunere de decorare, ci… o „turnătorie” la Securitate. Încă una, datorată altui „colaborator”: „X este un om cinstit, corect, cu concepții sănătoase despre viață (…) În afară de viciul lecturii, nu știu ca tov. X să aibă vicii sau moravuri condamnabile”…ș.a.m.d., pagini întregi. Astfel de note informative, provenind din mediul universitar, au fost recoltate după tot tipicul: nume de împrumut, case conspirative, ofițer de legătură. O samă de dosare furnizate de arhivele CNSAS au, acum, liberă circulație și-s răsfoite cu explicabil interes. Dincolo de turnătoriile cu adevărat blamabile, de încadrat între eflorescențele puturoase ale mizeriei umane, se rânduiesc și astfel de „compoziții” – adevărate elogii respectuoase, vădind prețuire sinceră, fără nici un „dar…” și „însă…”, fără urmă de gând rău și vorbă rea. Cum se cuvine să le privim? În ce categorie pot fi încadrate? Veți spune, poate, că-s simple texte de complezență și că, în alte cazuri, aceiași „informatori” au furnizat „note” incriminatoare. Cel puțin până acum, arhivele n-au furnizat texte acuzatoare datorate celor doi din care am citat mai sus. Până la proba contrarie, rămâne să discutăm doar pe marginea materialelor ce pun în evidență o altă speță de „colaboratori”, complet ieșiți din rutina delațiunii de toate zilele. Acum, când începem a distinge și copacii, nu numai pădurea, poate că s-ar impune scoaterea de sub blamul otova al colaboraționismului personajele care, totuși, au vâslit contra curentului. Și A, și B, semnatarii informărilor din care am citat (nu avem dezlegare să dăm nume) știau prea bine că X este urmărit, că, la un moment dat, era arestat la domiciliu; furnizând aprecieri ultra-laudative, își asumau, desigur, un oarece risc. Altfel, puteau proceda precum alți colegi care, spre a intra în grațiile „organelor”, s-au străduit să găsească „manifestări reprobabile”, coborând până la sesiza că urmăritul „cu femeile, are relații platonice” (!) și-și permite să sublinieze pasaje incomode din „Les Nouvelles littèraires” ori „are înclinații spre idealism.” Fără a uita să așeze în pagină și primejdioase aprecieri generatoare de posibile consecințe: „Are o atitudine refractară, chiar ostilă, față de autorități și organizații politice, neacceptându-le sub nici o formă”, „intră în contradicție cu normele generale ale moralei și eticii socialiste.” Oameni și oameni! În fața invitației la delațiune, unii s-au avântat entuziast, plusând cu voie bună, nu numai din lașă obediență, ci și spre a bara calea colegului contra-candidat la obținerea cutărui titlu universitar. Eticheta infamantă de „colaborator” se potrivește-mănușă unora și mai deloc altora. Revelațiile permise de noua rafală de dosare de-secretizate obligă la meditație pe tema rezumată shakespearian prin binecunoscutul „a fi sau a nu fi.” De astă dată, turnător.