Concurs

Securitatea și sănătatea în muncă, dezbătute la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava

Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava a găzduit, în data de 8 aprilie, cea de-a III-a ediție a Concursului „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, faza județeană, competiție ce își propune încurajarea și atragerea elevilor în activități de studiere a disciplinei numite „Securitate și sănătate în muncă”.
În concurs s-au înscris 16 echipaje de elevi provenind de la colegiile tehnice din Suceava și din alte orașe din județ. Etapa județeană a acestui concurs a cuprins două etape. Etapa națională se va desfășura la Iași, în perioada 15-17 mai.
Directorul Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, prof. dr. Amalia Popescu, a menționat că „scopul acestui concurs este conștientizarea elevilor asupra riscurilor de îmbolnăvire și de accidentare la locul de muncă. Mulțumim tuturor participanților care au răspuns invitației noastre și au participat la acest concurs”.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora