Soluții pentru demolare

Secții de la Spitalul Vechi vor intra în reducere de activitate

Secțiile de la Spitalul Vechi își vor reduce activitatea, iar apoi vor fi mutate în altă parte, pentru ca apoi pavilioanele în care funcționează acestea să fie demolate în vederea ridicării noului spital județean de urgență. Așa a anunțat ieri directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, care a precizat că unele din secții sunt ineficiente și trebuie să își reducă activitatea. Paziuc a spus că o parte dintre acestea ar putea fi mutate temporar în spațiile Secției de Psihiatrie de la Burdujeni, iar altele, precum Secția de Pneumoftiziologie (cu bolnavi de tuberculoză) pot fi mutate în alte localități, unde există spațiile necesare. Directorul ASP Suceava a menționat că „problema cea mare” este mutarea secției de Boli Infecțioase și că va face demersuri pentru ca noul spital de urgență să aibă și o astfel de secție.
Alexandru Paziuc a subliniat că oricum pavilioanele Spitalul Vechi, aflate în stare avansate de degradare, nu îndeplinesc circuitele funcționale pe care ar trebui să le aibă secții de spital și de aceea funcționarea lor nu va putea fi autorizată. „Aceste pavilioane sunt foarte vechi și cu circuite ineficiente. Renovarea clădirilor ar costa enorm de mult și nu ar renta. Aceasta nu este o problemă creată acum, odată cu intenția de a ridica noul spital de urgență, este o problemă veche și în mai multe rânduri s-a spus că singura soluție este demolarea acestor clădiri”, a declarat șeful ASP Suceava.
Autoritățile sanitare dau asigurări că nu se va trece la ridicarea noului spital până nu se vor găsi spații în vederea mutării secțiilor ce funcționează în prezent în pavilioanele de la Spitalul Vechi. Noua investiție, un proiect în valoare de 91,5 milioane de euro, este considerată o prioritate pentru județul Suceava, de aceea se fac demersuri pentru ca lucrările să înceapă cât mai curând, adică în toamnă.
Fondurile necesare construcției noului spital de urgență vor fi alocate de către Ministerul Sănătății Publice și de Uniunea Europeană. Noul spital județean va avea o capacitate de 438 de paturi, și un personal între 934 și 1073 de cadre, din care aproximativ 750 vor fi asistenți, 197 medici, iar personalul administrativ va fi alcătuit din circa 300 de persoane.

Recomandări

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil