Secția pentru procurori a CSM o invită pe Laura Codruța Kovesi marți la audieri, după procedura de revocare inițiată de ministrul Justiției, Tudorel Toader. Kovesi nu a confirmat încă prezența la CSM, informează Mediafax.
De asemenea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a confirmat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că va participa la ședința Secției pentru Procurori a CSM de marți, în care se va discuta solicitarea privind revocarea din funcție a procurorului-șef DNA.
„În întâmpinarea interesului general suscitat de avizul consultativ solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori informează opinia publică cu privire la faptul că urmează să ia în discuție solicitarea Ministrului Justiției privind revocarea din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție în ședința stabilită pentru ziua de marți, 27 februarie 2018, ora 14.00, la sediul Consiliului”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii, remis MEDIAFAX.
Până la ora transmiterii știrii, procurorul-șef DNA nu a confirmat prezența, însă într-o declarație transmisă după solicitarea lui Tudorel Toader, Kovesi a precizat că „voi urma procedura legală și mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției”.