Savanții britanici au descoperit felul în care o anumită enzimă declanșează răspândirea tumorilor mamare canceroase la celelalte organe din corp, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Institute of Cancer Research, informează dailymail.co.uk.
Această descoperire ar putea conduce în viitorul apropiat la punerea la punct a noi tratamente care să oprească evoluția acestei boli într-un stadiu incipient, salvând astfel viețile a mii de pacienți în fiecare an.
Savanții britanici de la Institute of Cancer Research au descoperit că enzima lizil oxidaza-2 (LOXL2) este implicată în mod direct în răspândirea tumorilor canceroase mamare în organism.
Peste 90% dintre decesele cauzate de cancerul mamar sunt provocate de răspândirea tumorilor la alte organe, precum plămâni, ficat și sistemul osos, a precizat medicul Janine Erler, coordonatoarea acestui studiu.
Specialiștii britanici încearcă în prezent să descopere mecanismul prin care ar putea bloca în mod eficient acțiunea acestei enzime.
O concentrație mare de LOXL2 în organism este asociată cu formele agresive de cancer. Specialiștii britanici speră să pună la punct în viitorul apropiat un test capabil să măsoare în timp util concentrația de LOXL2 din organismul pacientului, pentru a-i ajuta pe medici să aleagă tratamentele cele mai potrivite împotriva acestor tipuri agresive de cancer.
Cancerul mamar ucide aproximativ 12.000 de femei în fiecare an în Marea Britanie, iar 47.000 de noi cazuri sunt diagnosticate anual în această țară. Potrivit unor studii recente, o femeie din opt dezvoltă cancer mamar de-a lungul vieții.
Enzima LOXL2 stimulează răspândirea cancerului mamar în organism prin felul în care această substanță controlează două proteine – TIMP1 și MMP9. Studii precedente au demonstrat faptul că aceste două proteine determină tumorile să se răspândească.
Aceeași enzimă a fost asociată și cu răspândirea altor tipuri de cancer, inclusiv a cancerului de colon și a cancerului esofagian.
Studiul medicilor britanici a fost publicat în cel mai recent număr al revistei Cancer Research.