Sabin Bălașa a demisionat din cele lumești, ducând cu sine un secret, care pe mine m-a frământat mult timp. Cu puțini ani în urmă, artistul a primit o comandă de la universitatea „Cuza” din Iași, pentru a picta în stilul său unic niște pereți de interior. Onorariul care i s-a propus a fost înspăimântător de mare – circa 200.000 de euro – reprezentând contravaloarea unui cămin studențesc, mai exact. S-a stârnit o rumoare de s-o tai cu barda, însă bosul instituției s-a priceput să facă suma aprobată, dând a înțelege că vremurile când artiștii crăpau de foame au trecut în neființă.
Iar maestrul Bălașa a încasat cecul. Apoi, doar în câteva zile, împreună cu feciorii, a isprăvit opera, care în opinia mea de ageamiu aduce cu visele erotice ale unui zoofil. Dar asta e altă vorbă.
Nu suntem unși cu toate alifiile; dar cu parte din ele da, inclusiv cu aia care ne împiedică să înghițim toate brașoavele. Așa încât nu putem să credem că Bălașa, pentru arta sa îndoielnică, a numărat în palmă chiar 200.000 de euro. Probabil că cineva i-a propus un târg gen „meștere, semnează matale pentru 200.000, și ține numa’ un sfert, restul fiind al meu, că oameni suntem cu toții și avem familii grele; dacă vrei, bine; dacă nu, găsim alt mușteriu, că artiști sunt ciotcă”.
Partea cea mai tristă e că le-am prezentat bănuiala mea unor ziariști de investigație, îndemându-i să stabilească dacă e laie, ori bălaie. Am insistat, când Bălașa era pe moarte, predispus la mărturisiri, deci. Dar toți au oftat cu plictiseală, eliberând aerul din stomacurile lor balonate. Ce rost are să te strici cu nea europarlamentaru’ și să asuzi în anchete, când poți să șezi cumincior cu buca pe scaun și să scrii despre ce mai debitează Becali, salivând după leafa ce îți vine la dată fixă, ca un câine credincios?
Apropo, dacă vreodată se vor face măsurători exacte, cred că vom ieși nația cu cel mai mare număr de hemoroizi pe cap de jurnalist.
