Secretul longevității constă în frecventarea tinerilor



Foto: CORBIS
Foto: CORBIS

Uitați de dietele hipocalorice sau de hormonii de creștere: secretul longevității constă în frecventarea tinerei generații, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite și publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
Pentru studiul lor, cercetătorii au crescut o specie de muște cu speranță de viață foarte scurtă. Un grup din aceste muște a fost plasat într-un recipient de sticlă, un alt grup a fost pus într-un alt recipient identic alături de mai multe muște din aceeași specie, mai tinere, dar cu speranță de viață mai lungă.
Muștele care au trăit alături de grupul de insecte mai tinere au avut o speranță de viață, în medie, de două ori mai mare decât cele care au trăit singure. Testele au demonstrat că starea fizică a muștelor crescute alături de cele tinere era mai bună și au supraviețuit chiar și unor situații stresante.
Rezultatele arată că interacțiunile sociale cu membrii mai tineri ai speciei au avut un efect benefic pe plan fiziologic, a indicat principalul autor al studiului, Chun-Fang Wu, profesor de biologie la Universitatea din Iowa.
Experimentul nu a permis, însă, înțelegerea mecanismelor din spatele fenomenului.
Un răspuns la această întrebare ar putea avea implicații asupra sănătății umane și mai ales asupra informațiilor despre boli neurologice asociate înaintării în vârstă, precum Parkinson, Huntington și Alzheimer.