Incidentul prilejuit de vizita privată în România a președintelui Ungariei s-a soldat cu un veritabil scandal diplomatic.
Autoritățile de la Budapesta au dat marți publicității poziția țării vecine în chestiunea felului în care autoritățile de la București au reacționat față de cererea de aterizare a șefului statului maghiar pe teritoriul României.
Din câte se știe din documentele date până acum publicității, președintele Ungariei a cerut autorizația de a ateriza la bordul unui avion militar pe aeroportul din Tîrgu Mureș pentru duminică, 15 martie 2009, dimineața.
Autoritățile române au refuzat cererea.
În consecință, înaltul demnitar maghiar a venit în România cu mașina, sâmbătă, 14 martie 2009.
Cine a avut dreptate nu ne propunem să tranșăm.
Ne propunem, în schimb, să dezbatem un alt fapt.
Refuzul aterizării n-a fost asumat de nici o autoritate și, lucru mult mai grav, n-a fost explicat. Președintele Traian Băsescu, cel care a pus totul la cale, a dat cu flit jurnaliștilor care l-au întrebat. Dovedindu-se încă o dată că domnia sa nu tace doar atunci când are interesul să vorbească. Ministrul nostru de Externe, mai supus lui Traian Băsescu decât nefericitul de „Măi, Comănescule!”, n-a scos un piuit. Cum n-a scos nici în cazul arestării spionului ucrainean, deși chestiunea era de resortul domniei sale. În efortul lor de a afla cine a decis interzicerea aterizării, jurnaliștii au fost trimiși, ca niște proști, de la aviația civilă la cea militară, de la Externe la Apărarea Națională.
E limpede că a fost vorba de o decizie în stil FSN-ist din 1990, când Regelui Mihai i se interzicea intrarea în țară fără ca opinia publică să fie informată cine și-a asumat decizia.
Comentând maniera în care s-a procedat în cazul acordului cu FMI, despre care nici măcar liderul unui partid de guvernare – PSD – n-a știut, postul de radio Deutsche Welle nota în 11 martie 2009:
„Guvernul Boc a regresat, din acest punct de vedere, la nivelul anilor ’90, atunci când informații vitale erau monopolul exclusiv al unei minorități politice”.
Același fenomen s-a petrecut și în cazul președintelui maghiar. Dar nu numai în acest caz. Asistăm de două luni și ceva, de când la Putere a venit alianța PDL-PSD patronată de Traian Băsescu, la o incalificabilă secretomanie în planul deciziilor și faptelor politice.
Traian Băsescu pică nitam-nisam la ședințele de Guvern. Chiar dacă Emil Boc e muștiucul domniei sale, Guvernul și Președinția nu sunt proprietatea cetățenilor Emil Boc și Traian Băsescu. Sunt două instituții ale statului de drept. N-ar fi fost normal ca participările lui Traian Băsescu la ședințele de guvern, riguros reglementate de Constituție, să fie justificate printr-un Comunicat oficial?
Opinia publică a aflat că marți, 17 martie 2009, Traian Băsescu s-a întâlnit la Cotroceni cu echipa FMI. Au participat Emil Boc și Mugur Isărescu. Despre această întâlnire, președinția n-a emis nici un Comunicat Oficial. Dincolo de încălcarea gravă a Constituției prin substituirea premierului, Traian Băsescu a dat dovadă din nou de maniera neo FSN-istă în care înțelege să ia decizii.
