N-a zemuit prea multă apă din ploile toamnei, de cînd am nimerit pe stradă, nas în nas, cu un vechi cunoscut, născut în Zodia Lenei. Pentru cei care nu știu: Zodia Lenei e una aparte. Astrele ei conducătoare stropesc Cerul după configurațiile miraculoase ale puturoșeniei, asigurînd nativilor un prizonierat pe viață în lanțurile somnolenței.
Deși cunoscutul meu s-a născut cu genele atîrnîndu-i pînă la buric și cu pecetea inactivității dăltuită pe chip, în ziua întîlnirii cu mine căscă foarte rar. Simțeam că ceva e-n neregulă cu el:
– Ce-i cu tine, de pari atît de activ, atît de nonputuros, dacă-mi îngădui termenul? Ai necazuri?
– Nu chiar, m-a liniștit el.
Apoi, în cuvinte simple, inactivul de carieră mi-a explicat că acum muncește, depunîndu-și icra activității într-o unitate de stat, unde primește o leafă atinsă de bagheta gelatinoasă a obezității.
Ex-puturosul mi-a dezvăluit și cum a căpătat slujbulița: din toată sărăcia, și-a rupt o mie de dolari, pe care i-a dăruit unui șef, competent la natura umană. Iar acum – poftim! – e la pertu cu Munca, la fel cum pînă mai ieri era le pertu cu Lenea:
– Călătoresc mult, în interes de serviciu, diurna e mulțumitoare, uneori adorm în avion de obosit ce sunt. Adorm și visez stewardese, sunt nemaipomenite stewardesele la visat. Am vizitat toate continentele, mai puțin Africa, dar timpul nu-i pierdut…
– Nu! am strigat înspăimîntat, în Africa să nu calci!
– Și de ce, mă rog, să nu calc în Africa? Africa nu-i și ea continent?
– Fiindcă, dacă te rătăcești pe-acolo, și dai peste vreun trib de sălbatici simpli… Și, dacă soția Marelui Șef, femeie care habar n-are ce este sutienul, te poftește să povestești ceva interesant despre tribul nostru, pe nume România… Iar tu, în criză de inspirație, povestești taman asta: că noi oferim daruri scumpe – fildeș, săgeți, dolari – unor oameni plătiți de trib, pentru a putea lucra apoi în instituțiile conduse de ei, în instituții de stat, adică de trib…
– Și ce-ar fi rău în asta? Și ce dac-aș povesti? Nu-i bine să ne popularizăm specificul tribului?
– Ba da, însă cred că africanii ar găsi povestea ta atîta de savuroasă, încît pe la ultimele fraze, ar pune apă la fiert, ca să te rețină la cină, sub formă de ingredient. Și dacă – pe toți zeii! – ți-ar pregăti creierul cu mirodenii africane… Îți dai seama că, înghițindu-ți cenușiul de sub freză, ne-ar putea descifra modul de-a gîndi? Și crezi că merită asta niște africani elementari, cu neveste care habar n-au ce-nseamnă sutienul?
– Ai dreptate, nu merită. Dar nu suntem rasiști, gîndind astfel?
– Un pic suntem, am admis eu. Dar secretele tribului nostru, România, trebuie păstrate cu orice preț.
