Moment unic

Secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea vine la Suceava

Stanisław Dziwisz a fost secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea pentru mai bine de 26 de ani
Stanisław Dziwisz a fost secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea pentru mai bine de 26 de ani

Secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea, Eminența Sa Stanisław Dziwisz, cardinal și mitropolit al Cracoviei, va fi prezent în Suceava în cursul zilei de mâine. Acesta a fost invitat să oficieze liturghia de consacrare a bisericii de la Poiana Micului, lăcaș de cult care-l are ca patron pe Fericitul Ioan Paul al II-lea. Slujba trebuia să aibă loc la sfârșitul lunii octombrie 2010, consecrator fiind Eminența Sa Stanisław Dziwisz. Pentru că venirea Eminenței Sale nu a fost posibilă, s-a fixat o nouă dată, pe 21 mai 2011, după beatificarea Papei.
Ridicarea noii biserici, începută pe 4 iunie 2008, a fost încredințată mijlocirii Papei Ioan Paul al II-lea, iar pe 22 decembrie 2009 a fost celebrată prima Sfântă Liturghie. La 6 august 2010 a fost inaugurată oficial noua biserică în prezența Excelenței Sale Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.
Cardinalul Dziwisz a fost alături de Papa Ioan Paul al II-lea peste 26 de ani
Cel care avea să devină secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea s-a născut la 27 aprilie 1939. A absolvit Facultatea de Teologie a arhidiecezei de Cracovia și a fost consacrat preot de către episcopul de atunci al Cracoviei, Karol Wojtyła, la 23 iunie 1963. În anii 1963-1965 a fost vicar în parohia Maków Podhalański. Anii 1963-1978 au fost, în viața preotului Stanisław Dziwisz, ani de învățătură și progres dinamic. În anul 1978 și-a susținut teza de doctorat la Facultatea Papală de Teologie din Cracovia, cu titlul „Cultul Sf. Stanisław în Cracovia până la Soborul din Trident”.
Data de 16 octombrie 1978, când Karol Wojtyła a fost ales Papă, a marcat o nouă etapă în viața preotului Stanisław Dziwisz, acesta devenind secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea pentru mai bine de 26 de ani. L-a însoțit în cele 104 pelerinaje pe toate continentele. În anul 1998 a fost numit episcop, fiind și legatarul testamentar al lui Ioan Paul al II-lea.
În septembrie 2003 a fost ridicat la demnitatea de arhiepiscop, pentru ca la 3 iunie 2005 Papa Benedict al XVI-lea să îl numească mitropolit al Cracoviei. În timpul consistoriului din 24 martie 2006 a fost ridicat la demnitatea de cardinal. Este membru al Consiliului Permanent al Conferinței Episcopatului Poloniei și Mare Cancelar al Universității Papale Ioan Paul al II-lea din Cracovia.
Este doctor honoris causa al mai multor universități din Polonia, dar și din străinătate (Barcelona, Buenos Aires, Bogota). Pentru meritele sale deosebite a fost distins cu ordine și medalii în Argentina, Italia, Malta, Portugalia, Columbia și, bineînțeles, în Polonia.
Ajutor din mai multe țări pentru finalizarea bisericii
Ideea construcției bisericii de la Poiana Micului a venit după numirea ca paroh în Poiana Micului a preotului Gabriel Bucur. Pentru că oamenii din sat aveau de parcurs între 1-4 km până la biserică, Excelența Sa Petru Gherghel, episcop de Iași, a sugerat ideea construirii unei noi biserici.
În anii care s-au scurs de la începerea lucrărilor, sprijinul financiar nu a întârziat să apară din diferite colțuri ale Europei sau României.
De exemplu, familia Kempf, din Elveția, a donat vitraliile, altarul, pupitrul și o parte din bănci, iar foști locuitori ai satului care trăiesc în Germania au donat țigla pentru acoperiș, pardoseala și restul de bănci. Un ajutor substanțial a venit din partea Episcopiei de Iași, dar și din partea credincioșilor din Cracovia, Suceava, Bacău, Vatra Dornei, respectiv din partea unor prelați.
Nouă biserică are 24 de metri lungime, 10 metri lățime și 10 metri până la acoperiș, iar turnul măsoară 18 metri. În biserică pot intra 180 de persoane, populația satului Poiana Micului fiind de 300 de familii, din care 160 de familii sunt poloneze, de religie catolică.

Recomandări

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților