Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă: Amnistia și grațierea nu sunt soluții pentru mine

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, fost judecător al Curții Constituționale, achitat în primă instanță pentru acuzații de corupție, a declarat, luni, la Înalta Curte, că o eventuală ordonanță pe tema amnistiei și grațierii nu i-ar folosi având în vedere verdictul pe fond.Dosarul în apel a lui Toni Greblă a fost amânat pentru data de 3 decembrie la solicitarea avocaților, care au cerut timp pentru a studia motivele de apel depuse de Direcția Națională Anticorupție.„Justiția are parcursul ei, dar din păcate este un parcurs lung. S-a dat un termen pentru că Parchetul a depus foarte târziu motivele de apel. (…) Eu nu trebuie să conving instanța de apel că sunt nevinovat. Șapte judecători până în prezent s-au pronunțat cu privire la nevinovăția mea, astfel că revine DNA-ului sarcina să găsească motive întemeiate, probe noi care să justifice o eventuală solicitare de vinovăție”, a declarat Toni Greblă la ieșirea din sediul Instanței supreme.„Nici amnistia, nici grațierea nu sunt soluții pentru că eu am o hotărâre (…) favorabilă mie, și anume achitarea, astfel încât e un subiect care nu mă interesează”, a susținut fostul judecător al Curții Constituționale.Întrebat dacă ce părere are despre o eventuală ordonanță de guvern pe tema amnistiei și grațierii, din poziția de secretar general al Guvernului, Toni Greblă a răspuns: „Abia acum am înțeles rostul pentru care dumneavoastră mă aștepați până la ora asta. Vreau să vă spun că Executivul nu are o astfel de preocupare”.Instanța supremă a decis, în luna mai, achitarea fostului judecător al Curții Constituționale Toni Greblă, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influență, fals în acte și coordonarea unui grup infracțional. Decizia magistraților a fost atacată de procurori.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare