Premierul Boc a modificat componența comisiei care repartizează bunurile trecute în proprietatea privată a statului pentru valorificare, înlocuind o parte dintre funcționarii desemnați de fostul premier Tăriceanu și hotărând ca structura să fie condusă de secretarul general adjunct al Guvernului. Conform unei decizii a premierului, comisia va fi condusă de secretarul general adjunct al Guvernului, Ion Moraru, și îi va avea ca membri pe Ciprian Badea (director general al Direcției juridice în Ministerul Finanțelor), Ioana Apan (director general în Ministerul Economiei), Constantin Mihart (director general al Direcției pentru relațiile cu prefecturile în Ministerul Administrației și Internelor), Marian Savu (consilier al secretarului de stat și șef al Departamentului pentru armamemente din Ministerul Apărării), Radu Constatin Ragea (subsecretar de stat în Ministerul Justiției), Radian Rufă (secretar general în Ministerul Transporturilor) și Mihaela Ioniță (consilier la Direcția juridică din Cancelaria premierului).
În mai 2007, fostul premier Tăriceanu a decis ca această comisie să fie condusă de Attila Cseke (secretar de stat la SGG) și formată din Constantin Mihart, Constantin Irimescu (director Direcției Managemement din Ministerul Apărării), Roxana Soare (consilier la Direcția juridică din Cancelaria premierului), Ciprian Badea, Magda Niculescu (director general în fostul Minister al Economiei și Finanțelor), Gina Bâra (secretar general adjunct în Ministerul Justiției) și Doru Radian Tufă.