Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Rareș Trișcă, și-a exprimat speranța ca după apariția Legii salarizării, care prevede salarii majorate pentru personalul din sistemul sanitar, cât mai mulți medici să rămână în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.Întrebat, marți, într-o conferință de presă la Institutul Oncologic ”Ion Chiricuță” Cluj-Napoca dacă Legea salarizării va avea ca efect rămânerea medicilor în țară, în condițiile în care prevede salarii majorate pentru personalul din sistemul sanitar, Rareș Trișcă a răspuns că speră ca un număr cât mai mare de medici pregătiți în România să rămână în țară.





