Procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale președintelui FRF, Mircea Sandu, președintelui LPF, Dumitru Dragomir, și ale celorlalți zece membri ai Comitetului Executiv cercetați în cazul excluderii Universității Craiova, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Sursele citate au precizat că Direcția Națională Anticorupție a pus sechestru pe un imobil aparținând lui Mircea Sandu și pe trei imobile ale lui Dragomir.
În dosarul dezafilierii Universității Craiova, la 13 octombrie 2011, procurorii au început urmărirea penală față de Mircea Sandu – președinte FRF, Dumitru Dragomir – vicepreședinte FRF și președinte LPF, Ioan Octavian Goga – vicepreședinte FRF, reprezentant al fotbalului amator, Marius Stan – președintele clubului Oțelul Galați, reprezentant al grupărilor din Liga I, Marian Pălărie – reprezentant al fotbalului feminin, Cornel Costică Sfaițer – președintele clubului FC Botoșani, reprezentant al Ligii a II-a, Paul Costaș – reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori, Ioan Sorin Țerbea – reprezentant al fotbalului în sală, Liviu Cristian Bobar – președinte al CSM Școlar Reșița, reprezentant al Ligii a III-a, Vasile Avram – președinte CCA, Marin Rusen – președinte al Juventus București, reprezentant al Ligii a II-a, Ștefan Stana – președinte al AFC Berceni, reprezentant al Ligii a III-a, toți 12 membri ai Comitetul Executiv la data excluderii Universității, față de Federația Română de Fotbal și față de Liga Profesionistă de Fotbal.
Mircea Sandu și avocatul său au mers, ieri, la sediul DNA unde au stat circa o jumătate de oră, Cristian Ene afirmând la ieșire că au dat niște declarații și precizând că nu s-a pus sechestru pe bunurile federației sau pe cele ale conducătorului acestui for.
Doi procurori ai Direcției Naționale Anticoprupție au fost prezenți, ieri dimineață, la sediul LPF, în legătură cu ancheta privind excluderea Universității Craiova, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul LPF. Potrivit unor surse implicate în acest dosar, un agent procedural al DNA a înmânat conducerii ligii o copie a ordonanțelor de punere sub sechestru a unor bunuri.
Federația Română de Fotbal (FRF) și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universității Craiova, alături de președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.
Până în prezent, au fost audiați de DNA toți cei acuzați în acest dosar și mai mulți foști componenți ai echipei oltene.
Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.
Președintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universității Craiova au devenit liberi de contract și au plecat gratis la alte echipe.
Acțiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF (Marius Stan și Marian Pălărie s-au abținut), pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.