Zilele caniculare de săptămâna trecută au secat de sevă culturile agricole, mai ales porumbul, aflat în faza de lapte. Au încins, până la fierbere, și căpățânile bucureștenilor și nu numai ale lor. Pârjolul a colindat țara de la un capăt la celălalt.
În plan politic seceta n-a făcut mari ravagii. I-a tras scaunul de sub fustă ministresei Ridzi, ceea ce nu este mare pagubă nici pentru colegii săi de partid, care nu s-au obosit s-o bocească. Ceva lacrimi au căzut dinspre aripa tânără a familiei Băsescu, datoare financiar și moral fostei șefe de la Tineret și a înotat în ape tulburi. Le va limpezi, spun unii, DNA-ul. Nu le va limpezi nimeni, în vecii vecilor, spun alții care au în vedere amănuntul că mai marele DNA e Traian Băsescu. Rămâne de văzut cât va dura și această veșnicie prezidențială marinărească.
Tot în politică seceta s-a rățoit nițel la doamna Udrea, suspectată de utilizarea, cu asupra de măsură, a rețetelor Ridzi în materie de tocat bani publici. Doamna Udrea, care spre deosebire de surata ei de partid și relații, stă pe cai mari la propriu și la figurat, nu s-a înspăimântat. Dimpotrivă. Ca o veritabilă descendentă de vânzătoare de zarzavat în piață, ministresa călătoriilor ecumenice s-a răstit la Parlament, și-a pus, verbal, firește, poalele în cap, a tunat și a amenințat, ceea ce pe vreme caniculară a mai dezmorțit scaunele din Parlament.
Seceta a plouat însă un nou candidat la președinție, în persoana primarului general al Capitalei. Nu, nu-i vorba de fostul primar general Băsescu, descins din Cișmigiu la Cotroceni, ci de actualul primar general Sorin Oprescu. Până una alta, fostul primar nu și-a anunțat candidatura. Se mulțumește doar s-o colinde prin țară în cea mai neobosită campanie electorală văzută vreodată pe meleagurile mioritice. Ce aduce nou chirurgul Oprescu? O presupusă independență politică și cam atât. Restul e ca la Băsescu. Iau în calcul să candidez, dar mă mai gândesc. Nu știu sigur ce voi face.
Țara are însă nevoie de un președinte demn și devotat. Și Băsescu și Oprescu au spus inițial că nu-i vor trăda pe bucureștenii care i-au votat și vor rămâne până la isprăvirea mandatelor spre a-și duce la îndeplinire toate angajamentele. Băsescu și-a dus la îndeplinire doar angajamentul de a asasina niște câini fără stăpân și de a demola niște chioșcuri în care se vindeau, între altele, cărți. Oprescu mai are de terminat neînceputa autostradă suspendată care – nu-i așa? – va traversa ca un curcubeu luminos cenușia noastră capitală.
În cursa pentru Cotroceni, oficial și neoficial s-au înscris Traian Băsescu, creditat de sondaje cu o susținere între 28 și 38 la sută, bătaia cântarului, atât de nefirească, venind de la simpatiile sau antipatiile plătitorului, Mircea Geoană și Crin Antonescu, ambii învârtindu-se în jurul a 20 la sută, cu un plus pentru liberal care ia se pare voturi și de la alții, Corneliu Vadim Tudor, reprezentant al PRM și Principele Radu, candidat pe care în mod nedrept, cred, sondajele îl așază sub înălțimea valorii sale.
Ce aduce în această mixtură de candidați Sorin Oprescu? De unde culege el voturi? Păi culege întâi de la simpatizanții sau cotizanții PSD, partid din care a făcut parte și din care sufletește face parte, întrucât nu uită niciodată să spună că e un om de stânga. Mă rog. Pentru a fi președinte trebuie să fii și al celor de dreapta și al altora care nu sunt de nici un fel. Ca să vezi! D-aia n-a făcut ce-a vrut la Cotroceni Traian Băsescu, afișându-și fără echivoc susținerea unui singur partid, cel pe care, cu mână de fier, îl conduce și azi! Candidatura doctorului îl lovește cu ciocanul în genunchi pe Geoană, deci. Nu ia de la Crin Antonescu, pe care și Ion Iliescu l-a lăudat, regretând că nu-l are în partid. Remarca „bătrânului edec” va aduce voturi, veți vedea, de acolo de unde în mod normal n-ar fi venit. Oprescu va lua voturi, chiar multe, de la Băsescu, iar Principele Radu de la candidatul liberal. Analiștii, între care nu mă număr, neavând orgoliul unor priceperi în această zonă, avansează variante de tur doi Băsescu – Oprescu, Antonescu – Oprescu și mai rar Geoană – Băsescu. N-am întâlnit încă variante de tur doi cu Nati Meir.