Un recent articol al excelentului gazetar și scriitor basarabean Nicolae Dabija readuce în discuție o chestiune care părea pe veci tranșată și validată: comunismul. Cum „Republica Moldova a fost ultimul țarc comunist din Europa” și, din 2001 încoace, 14 monumente ale lui Lenin au fost reașezate pe soclu (!) în localități de dincolo de Prut, pare deplin legitimă hotărârea Parlamentului de la Chișinău de a stăvili cât de cât această resuscitare târzie a unei ideologii în numele căreia, din 1917 și până în 1953, în Rusia (devenită URSS) s-au totalizat 66 de milioane de victime nevinovate. Demersul Parlamentului moldovean de a interzice însemnele comuniste secera și ciocanul, adoptată în spiritul Rezoluției Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 2006 („Necesitatea unei condamnări internaționale a crimelor regimurilor comuniste totalitare” – rezoluția nr. 1481) nu rezolvă prea multe, câtă vreme opreliștea utilizării unui simbol nu implică și regararea statuilor lui Lenin în „lada de gunoi a istoriei”, de unde le-au scos și reinstalat adepții lui Voronin.
Dabija crede că „e ca și cum ai suprima svastica germană și l-ai lăsa pe Hitler în mausoleu”. Ceea ce, într-un fel, se mai practică: chinezii condamnă deschis crimele „revoluției culturale”, dar mausoleul lui Mao din piața Tien An Men înregistrează zilnic sute și chiar mii de vizitatori! În sine, simbolurile pot părea inocente: svastica nu-i altceva decât un străvechi semn hitit al soarelui, iar atât secera, cât și ciocanul, neîncrucișate, n-au de ce provoca spaime și resentimente. În primul caz este vorba de o însușire abuzivă, în cel de al doilea, de un transfer premeditat de semnificație către o zonă tenebroasă a politicului exacerbat. În opinia noastră, proporțiile raptului sunt mult mai mari, mai profunde și purtătoare de negre semnificații, câtă vreme însuși termenul „comunism” a fost incorect însușit de regimuri care l-au folosit drept umbrelă acoperitoare a unor condamnabile dictaturi de clan. Cum am mai avut prilejul să scriu, definiția comunismului, așa cum o formulează V. Tismăneanu în Dicționarul Politic din 1981 (paranteză: dicționar în care, culmea, dl Tismăneanu condamnă… capitalismul și declară drept fericit viitor al omenirii „instaurarea orânduirii comuniste”!), luată punct cu punct, n-are mai nimic reprobabil.
Ce-i de condamnat în ideea profund creștină (vezi Biblia) a retribuirii după necesități? Dar în dispariția deosebirii dintre sat și oraș, dintre munca fizică și munca intelectuală, ori „instaurarea deplină a echității sociale”? Când condamni comunismul acuzi fără probe o fantoșă și o utopie. Comunism n-a existat nicăieri în lume și nici nu va exista vreodată. A ființat în schimb, dramatic și păgubos, Maoismul, Leninismul, Stalinismul, Castrismul, Dejismul, Ceaușismul, Pol-Pot-ismul ș.a.m.d., regimuri dictatoriale ce-și căutau acoperire sub pavăza unui concept filosofic schimonosit de Lenin și preschimbat în instrument de cumplită teroare.
Circulația ilicit deturnată a termenului „comunism” provine dintr-o comoditate de gândire și de exprimare: altfel, cum să-i spui? Mai corectă ar fi, probabil, titulatura de „pseudo-comunism”. De altfel, nici unul dintre ideologii care au slujit regimurile „comuniste” nu l-au prezentat altfel decât ca un (in)accesibil „orizont luminos”, un țel îndepărtat – iluzie cumva asemănătoare cu povestea calului căruia-i agăți în fața botului un mănunchi de fân pe care, oricât ar tropoti, nu-l va ajunge niciodată. Nu-i vorba decât despre o utopie și atât, iar utopia nu rodește decât în raftul bibliotecii. Eroarea terminologică s-a împământenit și, în virtutea ei, este condamnată o idee – greșeală pe care n-o face Rezoluția 1841: nicăieri în text nu se condamnă comunismul, cum ne-am grăbit s-o facem noi, ci „regimurile comuniste”. Ceea ce-i cu totul altceva.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că și dincoace, și dincolo de Prut, așa-zisul „comunism” n-a fost niciodată o opțiune liberă, ci a fost impus cu tancul. Cât despre imbecila propunere a ziarului basarabean „Comunistul” de… sanctificare a lui Lenin (!!), ce ar fi de zis altceva decât că… somnul rațiunii naște monștri?
