Tenis

Sebi Gheorghe s-a impus în setul decisiv în fața lui Adi Ungureanu



Sebi Gheorghe s-a impus în setul decisiv în fața lui Adi Ungureanu
Sebi Gheorghe s-a impus în setul decisiv în fața lui Adi Ungureanu

Profitând de vremea bună, organizatorii Cupei Monitorul la tenis au programat ieri alte 13 partide în competiție. În grupa A la Principală, arbitrul internațional sucevean de fotbal Sebastian Gheorghe a reușit să se impună în disputa cu Adi Ungureanu, supranumit și „Bombardierul”, în trei seturi, după un prim set pierdut cu scorul de 3 – 6 și altele două câștigate cu 6-3 și 6-4.
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanți. Aceștia au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a competiției se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toți jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcție de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locațiile deja tradiționale, Complexul Sportiv „Unirea” și Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca și anul trecut, un concurs feminin și un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federației Române de Tenis.
Rezultatele de ieri

Marți 3 iulie ora 09.00 Lucian Pohoață – Dan Chiuchișan Principală, Grupa C, – 40 Baza Unirea 6-2, 6-4
Marți 3 iulie ora 09.00 Adi Ungureanu – Sebastian Gheorghe Principală, Grupa A, + 40 Baza Unirea 6-3, 3-6, 4-6
Marți 3 iulie ora 11.00 Mihai Vieriu – Valeriu Avramia Veterani, + 60, Grupa B Baza Unirea 6-0, 6-0
Marți 3 iulie ora 16.00 Tibi Seredenciuc – Viorel Iovoaia Principală, Grupa H, + 40 Baza Unirea 6-2 , 6-1
Marți 3 iulie ora 17.00 Cezar Ioja – Costel Avram Elită, +40, Grupa A Baza Unirea 6-3, 6-7, 6-2
Marți 3 iulie ora 19.00 Adrian Wendling – Mircea Negru Principală, Grupa A, – 40 Baza Unirea terminat după închiderea ediției
Marți3 iulie ora 08.00 Cristi Carpiuc – Sandrinio Neagu Principală, Grupa B, + 40 Baza IRE 6-1, 6-2
Marți3 iulie ora 08.00 Dorin Boșcoianu – C-tin Semaca Veterani, + 70 Baza IRE 0-6, 1-6
Marți3 iulie ora 10.00 Laurențiu Cheleneagră – Iluță Cocriș Veterani, + 60, Grupa A Baza IRE 6-1, 6-1
Marți3 iulie ora 10.00 Mihai Grămăticu – Dumitru Catarig Veterani, + 70 Baza IRE 6-2, 6-2
Marți3 iulie ora 16.30 Mihai Pânzaru – Marius Onciu Elită -40 , Grupa A Baza IRE 6-1 6-1
Marți 3 iulie ora 18.00 Dorin Cazaciuc – Codruț Popescu Secundară, Grupa C, – 40 Baza IRE 7-5, 6-4
Marți 3 iulie ora 18.30 Gigi Berariu – Mihai Ududec Elită, +40, Grupa A Baza IRE 5-7, 6-2, 7-6

Meciurile programate azi

Miercuri 4 iulie ora 17.00 Alexandru Moldovan – Ciprian Hrețcanu Secundară, Grupa C, +40 Baza Unirea
Miercuri 4 iulie ora 19.00 Dorin Croitor – Cezar Guguță Principală, Grupa I, + 40 Baza Unirea
Miercuri 4 iulie ora 16.00 Ionuț Țiprigan – Emilian Petruneac Secundară, Grupa A, -40 Baza IRE
Miercuri 4 iulie ora 18.00 Irinel Nanu – Alin Opincaru Elită -40, Grupa A Baza IRE


Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei