Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost citat cu mandat de aducere de procurorii DNA din Ploiești în dosarul cunoscut sub numele de „Tony Blair” după ce acesta nu s-a prezentat în urma citației trimise de anchetatori, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost citat de procurorii DNA Ploiești în dosarul Ponta – Blair în care este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, dosar în care se află sub măsura controlului judiciar. Audierea era programată pentru ora 12.00 însă fostul parlamentar nu s-a prezentat, la sediul DNA Ploiești mergând doar avocații săi. Ca urmare a ca faptului că nu s-a prezentat și că nici avocații nu au putut da informații referitoare la motivul pentru care nu a mers la DNA, procurorii au emis mandat de aducere pe numele lui Sebastian Ghiță, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.





