Sebastian Ghiță, audiat prin videoconferință la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul Ponta – Blair

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost audiat prin videoconferință, la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul „Ponta – Blair”, scrie Mediafax.Instanța supremă programase audierea prin videoconferință a lui Sebastian Ghiță pentru 23 mai, însă avocatul său a cerut judecătorilor amânarea pe motiv că are nevoie de timp să studieze dosarul, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Astfel, chiar dacă a apărut în fața judecătorilor români, fostul parlamentar nu a dat declarații atunci.La termenul de marți, Sebastian Ghiță este audiat, la momentul transmiterii știrii, în fața magistraților instanței supreme.

Recomandări

Președinta Curții de Apel Suceava, Titiana Ilieș, a devenit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție

Condamnări pentru trafic de droguri de mare risc și răzbunare pentru ajutorul dat justiției, într-un dosar major al DIICOT

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava