Lansare

Seat Leon caută abonați la FR1



Seat Leon caută abonați la FR1
Seat Leon caută abonați la FR1

Seat ține să ne trezească din nou interesul pentru edițiile sportive, nu neapărat de performanță dar care dispun de forța necesară unui automobil combativ. Spaniolii introduc pe bătrânul continent o apetisantă versiune a modelului FR1
aflată deja în spațiile de prezentare ale concesionarilor. Seat și-a botezat noua variantă ”FR1 Series Limited” evocând astfel caracterul ei special. Proaspăta sportivă Leon vine echipată cu un propulsor turbodiesel de 170 de cai putere. Motorul de origine Volkswagen este același care întră în dotarea altor produse de renume din cadrul grupului auto german, anume: Skoda Octavia Combi RS, Seat Toledo, Volkswagen Golf, Passat sau Cross Touran. Agregatul pe motorină era prezent și în trecut pe versiunea obișnuită FR1, unitatea fiind considerată opțiunea economică a motorului pe benzină 2.0 TFSI de 200 de cai putere.
Leon FR1 Series Limited beneficiază în plus de scaune de tip supersport și conexiune USB la interior în timp ce exteriorul se distinge prin caroseria vopsită în alb, jantele din aliaj de 18 inch, trapa de acoperiș electrică, geamurile fumurii pentru pasagerii din spate și lunetă.Noul echipament al ediției limitate FR1 este oferit la preț redus. Seat l-a lăsat la 250 de euro, o pomană curată pentru clienți dacă ne gândim că de fapt pachetul sportiv costă în realitate de șase ori mai mult, adică 1500 de euro.



Recomandări